A-ţi petrece primii ani din viaţă la ţară, în preajma unei ferme de vaci, constituie un mod foarte sigur de a dobândi o protecţie sigură împotriva alergiilor, a febrei fânului şi astmului, susţine un nou studiu publicat în revista „Science" şi realizat de o echipă internaţională de cercetători. Potrivit acestora, astfel de ferme au mari cantităţi de praf cu un larg spectru de bacterii provenite de la grajduri, relatează agerpres.ro.
Cercetătorii susţin că o toxină conţinută în bacterii, cunoscută sub numele de endotoxină, toceşte răspunsurile imune inflamatorii ale copiilor, subliniind că efectul ei protector a fost observat şi în gospodăriile neagricole în cazul în care acestea au o mare expunere la praful din saltele sau de pe podelele din bucătărie.
Teste de laborator
Pentru testarea conexiunii dintre endotoxină şi protecţia antialergică, cercetătorii au expus şoareci de laborator la toxina respectivă o dată la două zile, timp de două săptămâni. Şoarecii au fost puşi apoi în contact. Apoi i-au pus în contact cu acarieni din praful de casă, declanşatori de alergie şi astm, şi au descoperit că şoarecii nu au dezvoltat simptome alergice. Însă şoarecii dintr-un grup de control neexpuşi în prealabil la endotoxină au prezentat astfel de simptome.
Se pare că expunerea la endotoxină a protejat şoarecii prin prevenirea procesului în cadrul căruia celulele lor pulmonare epiteliale generează molecule pro-inflamatorii, au afirmat cercetătorii. Potrivit lor, efectul protector a depins de nivelul satisfăcător al aşa-numitei enzime A20 din plămâni.
Enzima A20
Revenind la oameni, cercetătorii au expus celule pulmonare umane la endotoxină şi au constatat că expunerea regulată a produs un răspuns inflamator imun mai redus în cazul persoanelor sănătoase decât în cel al persoanelor suferind de astm, al căror nivel al enzimei A20 este, de asemenea, mai scăzut. Utilizând date strânse pentru un alt studiu de la circa 1.700 de copii crescuţi în preajma fermelor din Europa, cercetătorii au descoperit totodată că cei cu alergii respiratorii aveau o variaţie genetică care a provocat niveluri scăzute ale enzimei A20.
