"Avem probleme de lot si pentru ca jucam pe teren sintetic" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Avem probleme de lot si pentru ca jucam pe teren sintetic"

Antrenorul echipei Dinamo, Walter Zenga, a declarat, marti, inaintea antrenamentului ce precede plecarea spre Suedia, in vederea mansei retur a turului I al Cupei UEFA cu IF Elfsborg, ca se confrunta cu unele probleme de lot si s-a aratat nemultumit ca partida se va disputa pe teren sintetic.
"Avem probleme de lot si faptul ca jucam pe teren sintetic. Cristi Pulhac are o problema la glezna si mai avem alte trei probleme minore la alti fotbalisti, pe care sper sa le rezolvam in urmatoarele 48 de ore", a spus Zenga.
Tehnicianul dinamovist spera ca jucatorii sai sa se poata adapta la frigul din Suedia si la terenul sintetic pe care se va desfasura partida. "Mai avem doua zile de antrenament pe teren sintetic si trebuie sa ne adaptam mai ales ca acolo e frig. Incercam sa abordam meciul din perspectiva unei victorii. E un dezavantaj ca jucam pe teren sintetic, dar si in Liga Campionilor se joaca asa. E o diferenta pentru ca mingea trece mai repede, dar eu cred ca la un asemenea meci va conta mai mult cum se va aseza echipa decit terenul", a completat Zenga.
Walter Zenga crede ca misiunea echipei Dinamo de a se califica in grupele Cupei UEFA a devenit "un pic" mai grea, deoarece campioana Romaniei trebuie sa marcheze cel putin doua goluri. "Prima repriza s-a incheiat 2-1 pentru ei, sa vedem cum se va incheia acum repriza a doua. Eu cred ca am crescut mult in ultimele 15 zile, avem incredere in noi si sint sanse de calificare. Normal ca calificarea se va juca in meciul retur, dar si in cazul in care cistigam la Bucuresti era acelasi lucru. Acum insa a devenit un pic mai greu pentru ca trebuie sa dam doua goluri, dar eu le-am spus baietilor ca au fata sa mearga mai departe", a adaugat antrenorul dinamovist.
Zenga a afirmat ca nici nu vrea sa se gindeasca la faptul ca Dinamo nu se va califica. "In cazul in care nu ne vom califica devine o problema pentru ca se va face o comparatie cu anul trecut, dar nici nu vreau sa ma gindesc la lucrul asta. Nu i-am subestimat pe suedezi, Dinamo nu subestimeaza pe nimeni, dar in ultima luna am avut vreme frumoasa, dar cind am jucat cu Elfsborg a fost frig", a completat Zenga, care a mentionat ca a glumit cu fotbalistii sai atunci cind s-a zvonit ca si-a dat demisia.
Intrebat daca nu ii pare rau ca nu va vedea meciul Stelei cu Arsenal, din cadrul etapei a doua a grupei H a Ligii Campionilor, Zenga a raspuns: "Imi pare rau ca nu vad pe Inter cu PSV. Pe mine ma intereseaza doar jucatorii pe care i-am antrenat eu".
Dinamo efectueaza un ultim antrenament inaintea plecarii spre Suedia, plecarea delegatiei bucurestene de pe Aeroportul International "Henri Coanda" fiind programata pentru ora 19.00.
Partida IF Elfsborg - Dinamo, contind pentru mansa retur a turului I al Cupei UEFA, se va disputa, joi, cu incepere de la ora 20.00. In mansa tur, disputata pe Stadionul National din Complexul Sportiv "Lia Manoliu, meciul s-a incheiat cu victoria scandinavilor, scor 2-1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro