Bălţile de pe strada Garofiţei, prilej de atac la adresa Primăriei lui Dragomir | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bălţile de pe strada Garofiţei, prilej de atac la adresa Primăriei lui Dragomir

• internauţii care contestă performanţele administraţiei locale n-au scăpat prilejul de a posta poze cu gropile pline de apă de pe această stradă din cartierul Vidin • conducerea Primăriei spune, însă, că strada Garofiţei, la fel ca multe alte străzi pietruite din cartierele periferice, va fi nivelată provizoriu în următoarele zile, pentru ca la anul sau cel mult peste doi ani să beneficieze de asfaltare, aşa încât noroaiele să fie eliminate definitiv 

 

Starea execrabilă a străzilor din cartierele periferice care n-au mai fost reparate de ani de zile a ieşit din nou la iveală după ploile de la sfârşitul săptămânii trecute, dându-le prilej internauţilor să posteze pe reţelele de socializare fotografii prin care critică performanţele Primăriei conduse de Marian Dragomir. O astfel de postare are în prim-plan situaţia străzii Garofiţei, din cartierul Vidin, unde gropile pline de apă ocupă efectiv întreaga lăţime a carosabilului, spre disperarea şoferilor, dar mai ales a locatarilor zonei.

Că poza nu sunt nici trucate şi nici “împrumutate” de pe internet, din alte oraşe de prin lumea a treia, ne-am convins ieri la faţa locului. Astfel, luni, chiar şi după ce nu mai plouase de ore bune, iar apa apucase să se mai retragă din gropi, strada  Garofiţei nu putea fi parcursă “la picior” fără riscul de a te murdări de noroi.

Conducerea Primăriei dă, totuşi, asigurări că lucrurile vor intra în normal cât mai curând şi pe această stradă din Vidin, aşa cum s-a întâmplat recent pe mai multe străzi pietruite din Chercea, care au fost reparate în decurs de numai câteva săptămâni. “Avem în derulare contractul de reparaţii stradale, început în luna octombrie a acestui an. La capitolul pietruiri, s-a lucrat mai întâi pe străzile din Chercea, iar acum sunt în lucru străzile din Vidin, urmând să intrăm şi în Comorofca. Strada Garofiţei este prinsă în planul de intervenţii şi va intra la reparaţii în următoarele zile”, ne-a declarat, ieri, viceprimarul Alexandru Jantea.

Acesta a mai spus că, din suprafaţa contractată pentru pietruire, nu s-a acoperit până în prezent nici jumătate, astfel că există fonduri şi materie primă suficientă pentru repararea unui număr mare de străzi aflate într-o situaţie similară celei existente pe Garofiţei. Vestea şi mai bună este că, anul viitor sau peste doi ani, aceste străzi ar putea fi asfaltate, Primăria intenţionând să toarne asfalt pe absolut toate uliţele cartierelor mărginaşe ale municipiului, până cel târziu în 2020. Deja s-a finalizat licitaţia pentru un prim lot de străzi, din cartierul Chercea, fiind în curs de derulare alte licitaţii pentru loturi din Pisc, Lacu Dulce şi Brăiliţa, Radu Negru şi Vidin.

Deocamdată, însă, până se va ajunge la asfaltare, străzile pietruite au nevoie de reparaţii prin nivelare, ca să fie eliminate gropile din carosabil. Reamintim că în contractul de reparaţii stradale încheiat toamna aceasta cu firma “Micatis Prod” SRL, Primăria a prevăzut intervenţii pe o suprafaţă totală de 40.000 metri pătraţi de străzi pietruite. Asta pe lângă cei 146.700 metri pătraţi de plombe, respectiv covoare asfaltice, prevăzute pentru astuparea gropilor de pe străzile asfaltate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro