Băsescu a convenit să semneze un parteneriat pentru integrarea R. Moldova în UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu a convenit să semneze un parteneriat pentru integrarea R. Moldova în UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Chişinău că a convenit cu oficialii moldoveni semnarea unui parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova în UE, dar şi reluarea negocierii a 12 acorduri bilaterale menite să creeze un cadru juridic care să răspundă exigenţelor europene.

"Am convenit să semnăm foarte rapid un parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pentru a grăbi acest proces care trebuie parcurs suficient de rapid pentru ca Republica Moldova să poată fi inclusă în grupul de ţări din Balcanii de Vest din punct de vedere al accesului către Uniunea Europeană şi către resursele Uniunii Europene", a anunţat Traian Băsescu miercuri, după discuţii purtate la Chişinău cu omologul său moldovean, membri ai Guvernului moldovean şi ai Alianţei pentru Integrare Europeană.

De asemenea, Traian Băsescu a precizat că împreună cu reprezentanţii puterii de la Chişinău a stabilit reluarea şi accelerarea negocierilor pentru 12 acorduri bilaterale, care fuseseră îngheţate în timpul fostei conduceri, şi prin care România a încercat să creeze cadrul juridic moldo-român care să răspundă exigenţelor europene. "Astăzi am convenit să se reia, să se accelereze, negocierea tuturor celor 12 acorduri îngheţate şi să creăm astfel cadrul legislativ specific UE care este în primul rând în favoarea cetăţenilor moldoveni şi de asemenea în favoarea cetăţenilor români care doresc să vină pe teritoriul Republicii Moldova", a spus şeful statului român.

"Extrem de important mi se pare acordul cu privire la recunoaşterea reciprocă a diplomei. Noi avem 3.400 bursieri din Republica Moldova, care sunt la masterat, universitate şi liceu, şi dorim ca diplomele lor să fie recunoscte în Republica Moldova. În perioada următoare vom analiza să mărim numărul de bursieri proveniţi din Republica Moldova", a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele a ţinut să precizeze, întrebat dacă România va susţine şi intrarea Republicii Moldova în NATO, aşa cum susţine aderarea la UE, că, din punctul său de vedere, integrarea în NATO şi UE sunt opţiuni naţionale. "În momentul de faţă, la Chişinău se află la putere o alianţă pentru integrare europeană, care afirmă avansarea către integrarea în UE. Dacă asta susţine Chişinăul, aici îi susţinem şi noi. Dacă vreodată o să aflăm că la Chişinău s-a adoptat soluţia de îndreptare către NATO, atunci îi vom susţine. România nu va face nimic decât atunci când i se va solicita din partea Chişinăului", a completat Băsescu.

Preşedintele României a subliniat şi faptul că România a susţinut şi va continua să susţină că Republica Moldova este un stat suveran şi trebuie să aibă control asupra întregului teritoriu, iar staţionarea resurselor tehnice şi umane ale armatei ruse pe teritoriul Transnistriei nu este de natură de a rezolva conflictul. "Într-un astfel de conflict, care a întârziat mult în soluţionare, cred că UE şi SUA trebuie să joace un rol mai important în formatul de negociere 5 plus 2", a afirmat Traian Băsescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro