Băsescu a fost la un pas de demisie. «Aş fi fost blamat de toată dreapta» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu a fost la un pas de demisie. «Aş fi fost blamat de toată dreapta»

Preşedintele Băsescu a declarat, ieri, că a avut în vedere şi varianta demisiei, în contextul scandalului în care e implicat fratele său, şi că a discutat şi cu unele instituţii ale statului, precizând că o demisie, deşi ar fi fost cel mai uşor lucru, nu ar fi dat nicio şansă candidatului dreptei.
"Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului", a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.
El a precizat, la Adevărul Live, că a făcut analiza situaţiei politice actuale, iar "efectul demisiei preşedintelui, în situaţia actuală, nu ar fi dat nicio şansă candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale".
Potrivit lui Traian Băsescu, dreapta nu era şi nici nu este acum pregătită să intre în cursa prezidenţială.
"Am avut în vedere şi acest lucru şi responsabilitatea mea faţă de faptul că nu aş fi dat o şansă opoziţiei. Aş fi fost blamat că nu am avut curajul să spun că asta e legea, că responsabilitatea nu îmi aparţine. Aş fi fost blamat de toată dreapta", a arătat Băsescu.
El a menţionat că cel mai uşor pentru el ar fi fost gestul demisiei, pentru că ar fi fost considerat un lucru demn, dar reproşul că a "sacrificat" dreapta "ar fi fost mult mai puternic".

Ar vrea explicaţii de la fratele său

Preşedintele Traian Băsescu a precizat ieri că ar dori să meargă să îşi viziteze fratele în arest, în principal pentru că vrea ca acesta să îi dea explicaţii, deoarece a ştiut altă poveste de la el şi a precizat că îl va apăra pe Mircea Băsescu după ce îşi va termina mandatul.
Traian Băsescu a spus că nu a fost în vizită la fratele său, în arest, dar că s-ar duce.
"Sincer să fiu, aş vrea să îl văd şi mi-aş dori mult ca, după ce a citit dosarul, să îmi dea explicaţii, mie, pentru că eu am ştiut altă poveste de la el, de asta l-am şi îndrumat, şi anul trecut, în 2013, să meargă să informeze instituţiile statului şi a făcut-o, şi anul acesta", a spus Băsescu la Adevărul Live.
Întrebat când i-a spus prima dată fratele său că este şantajat, preşedintele Traian Băsescu a răspuns: "În 2013, dacă îmi aduc amine, undeva prin vară, toamnă, şi i-am spus să meargă imediat la Parchet şi la Poliţie, să informeze asupra acestui lucru".
Şeful statului a precizat că a doua oară Mircea Băsescu i-a spus în primăvară, anul acesta.
Preşedintele a spus că s-a încercat această mediatizare a cazului lui Mircea Băsescu, vorbindu-se despre "corupţia din familia preşedintelui".
"Nu îmi reneg fratele. Când îmi voi termina mandatul, voi încerca să îmi apăr fratele", a mai spus Traian Băsescu.
El a continuat: "Mă întebam ce se întâmpla dacă aveam 11 fraţi? Aici trebuie să rămânem în Codul familiei, care defineşte clar familia: soţ, soţie, copii. (...) Repet, nu mă derobez de fratele meu, e acelaşi sânge, îl iubesc cu toate necazurile, dar acum sunt preşedinte".

„Nu mi-a plăcut că i s-a pus o salbă ţigănească la gât soţiei mele"

Traian Băsescu a mai vorbit şi despre episodul botezului din familia Bercea, precizând că a aflat despre acest eveniment din presă.
Despre serbarea câmpenească de la Costeşti din 2009, Băsescu a spus că a fost un "incident" pe care nici măcar nu îl reproşează SPP, pentru că nu avea informaţii, la acea vreme, că Bercea Mondial este periculos.
"Pe de altă parte, nici mie nu mi-a plăcut că i s-a pus o salbă ţigănească la gât soţiei mele, nu i-a plăcut nici ei, dar faţă de atmosfera care era în jur nici nu aveam cum să reacţionez. Singurul mod în care am reacţionat a fost că la sosire am predat moneda aceea la patrimoniul statului. Nu pot reproşa cuiva că s-a întâmplat incidentul", a afirmat Băsescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro