Bătaie între doi localnici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătaie între doi localnici

Poliţiştii din Chiscani au fost sesizaţi, marţi, de către victimă despre faptul că în ziua de 12 martie, în jurul orei 11.00, a fost lovit de un localnic, în timp ce se aflau pe malul fluviului Dunărea. "Cel agresat a fost examinat din punct de vedere medico-legal, stabilindu-se că a suferit leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur şi care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale de la data producerii", ne-a informat Biroul de de Presă al IPJ Brăila.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro