Bătrânii au nevoie de socializare, au nevoie să schimbe o vorbă cu cineva | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătrânii au nevoie de socializare, au nevoie să schimbe o vorbă cu cineva

• din acest motiv, consiliul director al Uniunii Judeţene a Pensionarilor din Brăila, reprezentat de Tinca Rusu Preda, preşedinte, şi Mariana Ioniţă, vicepreşedinte, a mers la Căminul de bătrâni “Sfinţii Petru şi Pavel” şi la Căminul pentru persoane cu dizabilităţi şi a oferit câteva daruri, însemnând fructe, flori, sucuri, dar şi daruri de suflet

 

Marţi, 20 noiembrie, şi miercuri, 21 noiembrie, cu ocazia sărbătorii creştineşti Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Vovidenia/Învelirea mormintelor,  consiliul director al Uniunii Judeţene a Pensionarilor din Brăila, reprezentat de Tinca Rusu Preda, preşedinte, şi Mariana Ioniţă, vicepreşedinte, a mers la Căminul de bătrâni “Sfinţii Petru şi Pavel” situat pe strada Zambilelor şi la Căminul pentru persoane cu dizabilităţi de pe Şoseaua Buzăului pentru a oferi  acestora câteva daruri, însemnând fructe, flori, sucuri, dar şi daruri de suflet. Ca de fiecare dată, bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi din cămin s-au bucurat de oaspeţii dragi care le trec pragul lună de lună şi le oferă clipe de relaxare, s-au îmbrăţişat şi au povestit, au urmărit împreună un minispectacol cu romanţe şi cântece de suflet, în interpretarea lui Nicuşor Mocănescu, o voce caldă, care a înduioşat persoanele din cămin şi le-a alinat singurătatea.

După cum am aflat de la conducerea Uniunii Judeţene a Pensionarilor din Brăila, astfel de evenimente se vor derula într-un ritm accelerat în următoarea perioadă, dat fiind faptul că suntem în postul Crăciunului şi sărbătorile de iarnă sunt aşteptate cu nerăbdare de către toţi creştinii. “De Sfântul Nicolae, mergem la mai multe cămine, atât la cele pe care le vizităm aproape lunar, cât şi la bătrânii din căminele rezidenţiale, pentru a le oferi câte ceva. Trebuie subliniat faptul că Uniunea Judeţeană a Pensionarilor din Brăila colaborează foarte bine cu toate căminele rezidenţiale din municipiu şi judeţ; şi cu Aura 2010, cu AVIV, cu Casa Pâinii, de la Viziru, cu domnul David, de la Măxineni, pentru că sunt bătrâni la ţară pe care îi ducem în căminele care le sunt mai aproape de locuinţă. Noi colaborăm cu toate autorităţile locale de asistenţă socială şi cu bătrânii din cămine, dar şi cu aceia care sunt acasă, singuri sau bolnavi. Aceste persoane nu au nevoie doar de fructe, de un suc, sau de alte produse, ele au nevoie de socializare, au nevoie să schimbe o vorbă cu cineva şi, în mod special de sărbători, să nu fie singure”, a subliniat Tinca Rusu Preda.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro