Nici nu mai contează că PDL-ul, împreună cu Elena Băsescu, va surclasa PSD-ul. Sau că Mircea Geoană pare să aibă un destin de veşnic perdant. Istoria pare să se fi încheiat de mult. Trăim într-un timp "de împrumut". România nu înţelege Europa, nu ştie ce-i aia. Nu face nicio diferenţă între politicile abominabile ale birocraţiei UE şi valorile Europei clasice, profund creştine. Apoi e destul umor negru în faptul că Marian Vanghelie a ajuns să prezideze mese unde se fac jocuri politice ca să mai credem că România are vreo direcţie. Aştept momentul când preşedintele României va fi ales conform a două buletine de vot împotriva unui singur buletin de vot pe care să fie ştampilat adversarul său. Şi mai aştept şi momentul când câteva milioane de funcţionari publici vor hăitui singurul contribuabil rămas în viaţă, şi acesta muribund.
În Brăila a fost linişte. De fapt, în Brăila e linişte de 60 de ani. O linişte de mormânt. Când şi când mai răsună fanfara în amintirea marelui împărat comunist Anton Lungu. Pentru brăileni, "ieri" e mai bine decât "azi". Brăilenii îşi iubesc până şi satrapii, numai să fie vechi şi de demult, chiar morţi, nu contează. Dacă la Parlamentul European ar fi candidat Anton Lungu, toţi brăilenii cu iniţiativă şi ţâfnă ar fi invadat secţiile de votare de la ora 5 dimineaţă. Dar cu nume necunoscute, ca Marian Dragomir şi Silviu Radu, n-ar fi ieşit nici de-un carnaval, darămite de-un bâlci cu strigături. Singurele contacte fructuoase ale brăilenilor cu Europa s-au făcut prin intermediul unor dube pline cu fete sechestrate, trimise ca simbol al oraşului nostru. Europenii au apreciat gestul şi au plătit cam o mie de euro pe bucată. În plus, ne-au trimis ca bonus şi nişte prafuri miraculoase, care, odată trase pe nas, îţi dau o stare de atâta fericire încât, de bucurie, nu te poţi abţine să nu tragi puţin cu pistolul prin Vidin sau Radu Negru.
Cortina s-a tras acum 20 de ani, în Piaţa Universităţii. Doar România din Piaţa Universităţii ar fi putut duce în Europa controversată un popor, şi nu o populaţie. Dar tot ce-a avut mai bun ţara asta a putrezit în puşcării, beciuri şi morminte peste care, acum, trec voioşi cu bicicletele tovarăşii noştri de ieri şi de azi. Dar şi moartea unui popor e o banalitate. Aşa că nu ne mai rămâne decât să ne scuipăm printre gardurile din ce în ce mai înalte. Trăiască cine-o mai trăi!
