Titlul filmului "33 dias" se referă la timpul de care a avut nevoie Picasso pentru a realiza pictura "Guernica", un tablou care descrie reacţia artistului faţă de distrugerea oraşului basc Guernica în 1937 în urma bombardamentelor efectuate de trupele naziste şi italiene din timpul Războiului Civil din Spania.
"Picasso este un personaj care m-a urmărit de multă vreme şi pe care eu l-am respins întotdeauna. Merită mai mult respect din partea mea, întrucât m-am născut la Malaga, la patru străzi distanţă de casa în care s-a născut el" , a declarat Banderas într-un interviu publicat în ziarul spaniol El Pais.
