Baschet masculin: Încă un eşec pentru Asesoft în EuroCup | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Baschet masculin: Încă un eşec pentru Asesoft în EuroCup

CSU Asesoft Ploieşti a fost învinsă în deplasare de echipa franceză SLUC Nancy cu scorul de 84-67 (16-17, 21-15, 29-18, 18-17), într-un meci din Grupa N a fazei Top 32 a competiţiei de baschet masculin EuroCup.
CSU a început excelent, a condus cu 6-0 (min. 2), dar apoi gazdele au reuşit nouă puncte consecutive, 9-6 (5). Nancy a avut 14-11, dar două aruncări de trei puncte ale lui Brown au asigurat avantajul pentru ploieşteni după primele zece minute, 16-17. Campioana României a avut cinci puncte avans în sfertul al doilea, 24-29 (min. 16). Francezii au recuperat şi la jumătatea meciului aveau avans de cinci puncte, 37-32.
În sfertul al treilea, echipa din Hexagon s-a desprins la 17 puncte, 51-34 (24), şi chiar 19 puncte, 64-45 (29). Asesoft s-a apropiat la un moment dat la zece puncte de Nancy, 68-58 (32), dar nu a reuşit să pună sub semnul întrebării succesul gazdelor, unul clar, cu 84-67, în faţa a 3.867 spectatori.

Cei mai buni jucători

Americanii Duggins şi Falker au fost cei mai buni oameni ai gazdelor, în timp ce de la CSU s-au evidenţiat Gerald Lee şi Runkauskas.
La Nancy au jucat: Keydren Clark 8 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, Valentin Bigote 3 p, 1 rec, 1 pd, Randal Falker 16 p, 6 rec, 4 pd, Benjamin Sene 9 p, 1 rec, 1 pd, Florent Pietrus 10 p, 11 rec, 4 pd, Serghei Gladîr 8 p, 5 rec, 3 pd, Bandja Sy 6 p, 3 rec, 2 pd, Ryan Reid 4 p, 3 rec, 3 pd, Vaughn Duggins 18 p, 1 rec, 2 pd, Maxime Zianveni 2 p, 5 rec, 3 pd. Antrenor: Alain Weisz.
Pentru Asesoft au evoluat: Michalis Pelekanos 1 pd, Dragan Labovic 3 rec, 1 pd, Dee Brown 6 p, 5 rec, 11 pd, Alhaji Mohammed 12 p, 3 rec, 2 pd, Gerald Lee 15 p, 3 rec, 1 pd, Christopher Cooper 6 p, 2 rec, Jonte Flowers 10 p, 4 rec, Marius Runkauskas 13 p, 1 rec, 2 pd, Jarvis Hayes 5 p, 7 rec. Antrenor: Vladimir Arnautovic.
În celălalt meci al grupei, Lokomotiv Kuban Krasnodar (Rusia) a învins pe Valencia Basket (Spania) cu 74-62. CSU a pierdut al doilea său meci din grupă şi ocupă ultimul loc, cu 2 puncte, devansată de Lokomotiv, 4 puncte, Valencia, 3 p (^19), Nancy, 3 p (-17). Ploieştenii vor juca în deplasare şi al treilea meci, pe 21 ianuarie, cu Valencia.

Dinamo, învinsă în Cupa Challenge

Pe de altă parte, de data aceasta la volei masculin, Dinamo Bucureşti a fost învinsă de echipa turcă Maliye Milli Piyango Ankara cu scorul de 3-2 (25-22, 24-26, 25-18, 22-25, 15-11), în sala din Şoseaua Ştefan cel Mare, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Challenge.
Dinamo a cedat după o oră şi 52 de minute de joc în care a alternat perioadele bune şi unele mai puţin reuşite. Medaliata cu bronz din ediţia trecută a Diviziei A1 a revenit după ce a fost condusă la seturi în două rânduri, dar oaspeţii au fost mai lucizi pe final şi s-au impus în decisiv.
Belgianul Bram van den Dries a reuşit cele mai multe puncte pentru oaspeţi, 31, în timp ce de la Dinamo cel mai bun a fost cubanezul Hiroshi Centelles Rosales, cu 30 puncte, Marius Şoloc contribuind şi el cu 15 puncte.
Manşa secundă va avea loc în data de 21 ianuarie, la Ankara.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro