Bebeluş brăilean, captiv în Venezuela | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bebeluş brăilean, captiv în Venezuela

băieţelul a fost botezat în ziua de Crăciun, de Elena Lincan, şefa misiunii diplomatice româneşti din Venezuela şi de fiica parohului bisericii româneşti din Caracas * părintele Vasile Lungeanu, cel care l-a creştinat pe Roberto David la Caracas, este, la rândul său, brăilean

Un bebeluş de doar trei luni este prizonier într-un penitenciar din Venezuela, ţara cu cel mai dur sistem de detenţie din lume. Copilul este al brăilencei Aurora Cernat - despre faptele căreia cotidianul "Obiectiv" a scris anul trecut - şi s-a născut într-un spital din oraşul Los Teques. În închisoarea cu acelaşi nume femeia îşi ispăşeşte pedeapsa de opt ani de puşcărie, la care a fost condamnată pentru trafic de droguri. Roberto David, fiul ei, a fost încreştinat chiar în ziua de Crăciun, la biserica românească din Caracas - capitala Venezuelei.

Potrivit presei centrale, pe 25 decembrie autorităţile venezuelene au permis ieşirea temporară din închisoare a bebeluşului, acolo unde acesta locuieşte cu mama lui, pentru a fi botezat. Micuţul s-a născut pe data de 8 octombrie 2009, în spitalul "Victorino Santanela", acolo unde nasc deţinutele aduse sub escortă de la închisoarea de femei. Băieţelul are certificatul de naştere necompletat în dreptul numelui tatălui şi îşi va petrece primii ani din viaţă departe de fratele său, care este în Brăila, provenit din fosta căsnicie a Aurorei. Conform declaraţiilor Elenei Lincan, şefa misiunii diplomatice româneşti din Venezuela, citată de "Evenimentul Zilei", Aurora "are şcoala primară, un alt copil în România, care nu cred că ştie unde-i mama lui. A fost folosită. Asta-i problema, pentru că mulţi dintre românii închişi aici au pregătire slabă. Sunt uşor de înşelat". Diplomatul a vizitat-o pe brăileancă în închisoare şi atunci a aflat de dorinţa ei de a-şi boteza copilul. Slujba a fost oficiată de preotul Vasile Lungeanu, parohul Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Naşii lui Roberto David au fost Elena Lincan şi fiica preotului, Elena Lungeanu. Membrii comunităţii româneşti din Venezuela, prezenţi la slujbă, s-au implicat cum au putut în această poveste. Au strâns bani pentru pampers şi alte articole de strictă necesitate care sunt foarte scumpe în Venezuela.

În timpul slujbei, părintele a observat că băieţelul are probleme minore cu respiraţia, însă îngrijorarea sa este că nu poate beneficia de asistenţa medicală a unui doctor pediatru. "Nu ştim cine este tatăl copilului. N-a fost declarat. Ştim doar că micuţul este cetăţean român şi că legea venezueleană permite ca, după doi ani, acesta să poată fi încredinţat rudelor sau unui centru de plasament de aici, până când mama lui iese din închisoare", a adăugat Elena Lincan.

Mama bebeluşului a fost prinsă făcând trafic de droguri

Aurora Cernat a fost prinsă încercând să treacă graniţa cu aproape 1 kilogram de cocaină, însă nu şi-a putut duce planul până la sfârşit întrucât, ştiindu-se cu "musca pe căciulă", s-a dat singură de gol. Deşi a împachetat drogurile în aşa fel încât acestea să nu fie depistate de dispozitivele de securitate din aeroport, femeia le-a dat de bănuit oficialilor că ceva este în neregulă cu ea deoarece era agitată. Înainte să urce în avionul ce urma să ajungă la Amsterdam, agenţii i-au cerut brăilencei documentele şi au băgat-o apoi într-o sală de percheziţie, unde au descoperit că suspiciunile lor fuseseră întemeiate. În bagajul său au fost găsite trei plicuri ce conţineau cocaină. Plicurile erau înfăşurate în bandă adezivă, puse într-un pahar de plastic învelit în cupru şi ascuns într-o cutie cu fund dublu. Pusă în faţa probelor, femeia şi-a recunoscut fapta, astfel că procesul ei a durat doar câteva luni. Curtea Supremă de Justiţie din Venezuela a condamnat-o în baza legii împotriva traficului de substanţe stupefiante şi psihotrope. După ce îşi va ispăşi pedeapsa, brăileanca nu va mai putea călca niciodată în Venezuela, instanţa dictând expulzarea sa de pe teritoriul ţării.
Aurora Cernat a fost reţinută pe data de 22 februarie 2009, de ofiţerii de la Brigada Specială Antidrog a Gărzii Naţionale, în Aeroportul Internaţional Simon Bolivar din Maiquetia - Venezuela. Iniţial, ea a fost invitată într-o sală amenajată special pentru situaţii de acest gen, unde urma să fie percheziţionată. În bagajele ei agenţii au găsit un praf alb, cu miros puternic înţepător, motiv pentru care s-a procedat la testarea substanţei extrase din cele trei pachete. Amestecată cu un reactiv, substanţa şi-a schimbat imediat culoarea în albastru, lucru ce a condus la premisa că ar putea fi vorba despre droguri. Astfel, au fost efectuate teste amănunţite ce au confirmat că este vorba despre cocaină, mai exact despre 985,5 grame de cocaină, cu o puritate de 64%.

09venez2În închisorile din Venezuela au fost ucişi mii de oameni

Sute de morţi şi de răniţi se înregistrează anual în închisorile din Venezuela, o ţară în care dictatura lui Hugo Chavez a dezvoltat cel mai groaznic sistem de detenţie din lume. Activiştii pentru drepturile omului suştin că, în 2007, au murit aproximativ 500 de persoane, iar în 2006 alte 400. În 2008, potrivit Venezuelean Prison Observatory, au murit mai mulţi deţinuţi decât în Mexic, Peru, Brazilia şi Columbia la un loc. Aceeaşi organizaţie estimează că, în ultimii zece ani, s-au înregistrat 3.600 de asasinate.

În Venezuela sunt 31 de închisori, care adăpostesc circa 24.000 de deţinuţi. Acolo sunt încarceraţi şi 40 de români, condamnaţi la pedepse cuprinse între cinci şi zece ani de închisoare, toate pentru trafic de droguri. Printre ei, pe lângă Aurora Cernat, se mai află un brăilean: Victor Laurenţiu Cioca, în vârstă de 33 de ani.

09venez3Părintele Lungeanu, scânteia de ortodoxie din Caracas
* Vasile Lungeanu a slujit la Brăila până în 2007

Preotul Vasile Lungeanu păstoreşte singura biserica românească din capitala Venezuelei, ridicată de fostul paroh Costica Popa în stil maramureşean şi sfinţită de răposatul Patriarh Teoctist.

După ce-a slujit mai întâi în Galaţi, părintele Lungeanu - un om înzestrat de Dumnezeu cu o mare poftă de viaţă, plin de râvnă pentru Biserica - a sosit la Brăila, din însărcinarea Episcopiei Dunării de Jos. În urmă cu câţiva ani, a pus temelia lăcaşului de închinare cu hramul "Sf. Spiridon Nou" de pe Şoseaua Buzăului.

Întrucât, în 2007, fostul paroh Costică Popa, de la biserica românească din Caracas, Venezuela, s-a pensionat, fiind nevoit să revină în ţară, parintele Lungeanu s-a hotarât să predice credinţa strămoşească în ţara lui Hugo Chavez, prietenul lui Fidel Castro. Practic, biserica românească "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" se află într-o "mare catolică".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro