Berleşti, cândva satul uitat de lume, astăzi în atenţia Primăriei Ianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Berleşti, cândva satul uitat de lume, astăzi în atenţia Primăriei Ianca

• după ce drumul principal a fost asfaltat ca-n palmă, urmează să fie modernizate şi uliţele satului • acelaşi proiect cuprinde şi o altă localitate aparţinătoare oraşului Ianca, Târlele Filiului • tot proiectul înseamnă circa 10 milioane lei • şi biserica din Berleşti trece printr-un proces de reabilitare

 

Satul Berleşti aparţine de oraşul Ianca şi este cunoscut mai degrabă ca “Berlescu”. A fost un sat parcă uitat de lume, căci trebuia să ai mult curaj să te avânţi la drum pe ploaie ori pe ninsoare spre acest sat, din cauza drumului de acces. Un drum de pământ, în câmp deschis, pe care doar elevii navetişti erau nevoiţi să-l parcurcă zilnic, indiferent că era soare sau ploaie. Acum, satul parcă prinde viaţă, după ce calea de acces a fost modernizată. Din Ianca şi până la Berlescu faci lejer 3 minute cu maşina, pe şoseaua recent asfaltată. Vestea bună pentru locuitorii din sat este faptul că Primăria Ianca pregăteşte şi asfaltarea străzilor adiacente drumului principal, aşa cum s-a întâmplat şi în celelalte sate aparţinătoare oraşului, dintre care amintim Plopu şi Oprişeneşti. Aceeaşi “surpriză” se pregăteşte şi pentru străzile satului Târlele Filiului, iar asfaltarea pentru cele două localităţi înseamnă o cheltuială de 10 milioane lei.

Însă până la vederea utilajelor pe străzi, localnicii vor avea parte şi de o altă schimbare: reabilitarea bisericii din sat. Încă din luna iunie, doi studenţi la Iaşi, gălăţeni la origine, muncesc de zor pentru recondiţionarea picturii. Meticuloşi, pasionaţi şi profesionişti, cam astea sunt cuvintele care i-ar putea descrie cel mai bine pe cei doi tineri, pentru că rezultatele sunt surprinzătoare, iar locaşul pare mai luminat, deşi sunt aceleaşi tonuri de verde. Oamenii din sat i-au primit cu căldură şi îi aşază la masă, zilnic, la ora prânzului, mulţumindu-le că se ocupă de biserica lor. Procesul de recondiţionare a picturii costă în jur de 150.000 lei. După ce biserica va arăta ca nouă, va urma resfinţirea locaşului de cult, care va avea loc, cel mai probabil, în toamna anului 2019.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro