Bilanţul lui Geoană în adoptarea măsurilor anticriză: 20 de la PSD, 13 de la PDL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bilanţul lui Geoană în adoptarea măsurilor anticriză: 20 de la PSD, 13 de la PDL

"20 de măsuri sunt cele care au fost în planul PSD, câteva sunt comune, 13 cred că sunt propuse de PDL". "N-am niciun fel de gelozie de paternitate cu privire la aceste măsuri", a comentat el.

"Sper ca şi comunicarea publică a colegilor de la PDL să devină una mai puţin retorică şi mai practică, pentru că politica economică aparţine celor de la PDL", a mai afirmat Geoană.

Cât priveşte măsurile adoptate, liderul PSD a anunţat principalele chestiuni stabilite. "La nivelul coaliţiei, s-a convenit astăzi un număr de 32 de măsuri anticriză. Am solicitat, şi coaliţia a fost de acord, ca acestea să fie puse în aplicare efectivă la 1 septembrie", a informat liderul social-democrat, precizând că social-democraţii nu au fost de acord cu eliminarea contractului colectiv de muncă, aşa cum a propus PDL. "Ni se pare o măsură abuzivă, contrară interesului salariaţilor", a susţinut el.

Geoană a făcut o trecere în revistă a măsurilor convenite de PSD şi PDL, o categorie aparte fiind cele pentru "stimularea economiei". Dintre acestea, liderul PSD a enumerat "scheme de ajutor de stat pentru IMM-uri, pentru plata datoriilor şi investiţii, susţinerea producţiei pentru export prin garanţii şi contragaranţii, credit fiscal pentru renovarea şi modernizarea locuinţelor şi clădirilor, scutirea profitului reinvestit în economia reală, folosirea clauzelor de contracte comerciale de tip offset pentru realizarea de investiţii, în special pentru zona industriei agroalimentare".

De asemenea, Geoană s-a referit şi la instituirea unui plafon până la care tinerii cu venituri modeste vor avea o scutire de impozite, menţionând încă că "acest subiect are nevoie încă de puţină rafinare la nivelul grupului comun de lucru". Pe de altă parte, liderul PSD a vorbit şi despre alte măsuri - utilizarea instrumentelor şi scrisorilor bancare ca şi garanţie de bună execuţie în domeniul construcţiilor, studierea posibilităţilor de creare a unui fond de investiţii, inclusiv prin includerea participaţiilor statului, prin care se asigură finanţarea proiectelor de importanţă naţională.

Liderul PSD a anunţat şi dezvoltarea unui proiect naţional de investiţii de mediu şi irigaţii, inclusiv electrificare şi dezvoltare rurală şi continuarea cu bani de la buget a programului de tip 322 din fonduri europene, după ce banii europeni vor fi finalizaţi. Geoană a susţinut că s-a convenit asupra extinderii programului Rabla pentru tractoare şi alte utilaje agricole începând cu 1 ianuarie 2010, extinderea programului Rabla pentru persoane juridice de la 1 septembrie 2009, dar şi asupra majorării capitalului social al fondului de garantare a creditului rural.
Mircea Geoană a anunţat şi modificarea Legii investiţiilor, prin scăderea plafonului. "Astăzi, la 50 de milioane de euro investiţii directe se aplica regimul de stimulente fiscale, propunerea acceptată este de a reduce plafonul la 10 milioane de euro", a explicat social-democratul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro