Bilanțul raziilor: Aproape 300 de persoane legitimate, peste 200 de mașini verificate și 90 de șoferi testați cu alcooltestul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
De Paști, poliţiştii au „împărțit” amenzi

Bilanțul raziilor: Aproape 300 de persoane legitimate, peste 200 de mașini verificate și 90 de șoferi testați cu alcooltestul

* în ultimele zile, polițiștii au fost în acțiune intensă tocmai pentru ca sărbătoarea de Paști să se desfășoare fără incidente * nu s-au înregistrat probleme deosebite, însă, în acest weekend prelungit, au fost legitimate sute de persoane și opriți din drum peste 200 de șoferi, aproape jumătate fiind puși să sufle în fiolă

 

 

 

Raziile de amploare din ultimele zile, puse în ”scenă” de polițiști au avut efectul așteptat. În acest weekend prelungit, când toată lumea a sărbătorit Învierea Domnului, pe meleagurile brăilene nu s-au înregistrat evenimente grave. Totuși, numărul amenzilor aplicate indivizilor certați cu legea, scandalagiilor și șoferilor teribiliști, a fost destul de mare.

În acest weekend (14-16 aprilie), poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila şi cei ai Poliţiei Oraşului Ianca au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Poliţiştii au verificat 14 societăţi comerciale, au legitimat 283 de persoane şi au oprit în trafic 219 autovehicule. Polițiștii au testat cu aparatul etilotest 90 de conducători auto. Totodată, au fost constatate 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 12.000 lei. Cum se întâmplă aproape de fiecare dată, amenzile cele mai abundente au fost pe capul conducătorilor auto.

Astfel, dintre amenzile aplicate, 41 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 5 conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În a doua zi de Paști (17 aprilie), poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au continuat acţiunile în municipiu, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine publică și prevenirea faptelor ilegale. Au fost legitimate 41 de persoane şi oprite în trafic altre 45 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest încă 41 de conducători auto. Poliţiştii au constatat 6 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 1.000 lei, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro