Biserica Greacă nu va putea fi reabilitată pe bani europeni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Biserica Greacă nu va putea fi reabilitată pe bani europeni

Primarul Aurel Simionescu a anunţat că Biserica Greacă nu va putea fi restaurată pe bani europeni. Concret, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CLM Brăila, pornind de la rezolvarea problemelor dintre comunitatea elenă şi Parohia "Buna Vestire", la cererea consilierului PNG Ionel Alexandru, edilul şef a făcut un scurt sumar al situaţiei monumentului arhitectonic. "Refacerea Bisericii are două dimensiuni. Una este consolidarea, cea de-a doua este refacerea picturii interioare. Discuţia pe care am avut-o noi este ca Parohia să îşi actualizeze proiectul pe care îl are făcut undeva de prin 2006-2007, pentru că de atunci a mai trecut o vreme. În momentul în care are această expertiză făcută şi proiectul de reabilitare, urmează să intrăm pentru partea de consolidare împreună cu Consiliul Judeţean şi cu Episcopia. După aceea încercăm să accesăm un program european pentru că acolo sunt nişte picturi care au o valoare de patrimoniu şi care, probabil că vor putea intra pe o astfel de formulă", a declarat Simionescu. Cu toate acestea, primarul a atras atenţia că, cel mai probabil, consolidarea clădirii nu va putea beneficia de sprijin financiar prin intermediul unui program european, aceasta revenind în totalitate administraţiei brăilene şi Arhiepiscopiei Dunării de Jos. "Din punctul meu de vedere şi din ce am discutat pe ceea ce înseamnă Program Operaţional Regional 2014-2020, consolidarea ca atare a bisericii nu va putea să intre pe un astfel de proiect cu finanţare europeană. Doar partea cealaltă, care înseamnă valoare de patrimoniu, istorică, artistică, poate să intre. Dar, repet, întâi trebuie ca parohia să îşi realizeze proiectul respectiv, să vină în faţa CLM, în faţa CJ - pentru că am zis că împreună facem acest lucru -, să vedem care este valoarea şi cum putem să realizăm consolidarea pentru că asta este problema cea mai importantă în momentul de faţă, partea de consolidare", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro