Blazer, neinvinsa in 2007 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Blazer, neinvinsa in 2007

Dupa doua sezoane in care a activat in campionatele organizate de AJF Braila, Blazer s-a inscris in Liga a II-a a Campionatului National de fotbal in sala, iar prima ei participare in acest esalon a fost una foarte buna in tur. Si returul a fost unul reusit deoarece formatia pregatita de Nicu Pascu a obtinut o victorie la Tulcea si un rezultat de egalitate pe terenul principalei contracandidate la promovare in Liga I, Athletic Bucuresti.
Rezultatele obtinute de nou promovata Blazer nu au trecut neobservate de oficialii de la Bucuresti care l-au convocat deja pe Ionut Moise la lotul de tineret. De asemenea, alti patru jucatori, Constandache, Balta, Bulancea si Vioreanu sint in vizorul nationalei de seniori. Presedintele clubului, Marian Radoi, este foarte optimist si vede echipa sa in primul esalon in sezonul urmator.
"La solicitarea unor angajati am creat aceasta echipa de fotbal, iar in urma unor rezultate am infiintat clubul sportiv Blazer, care este inregistrat la FRF, am adus jucatori si vrem sa promovam in prima liga. Am plecat de la un hobby si acum snt convins ca nu vom incheia campionatul mai jos de locul intii. Fotbalul in sala este un sport spectaculos si noi vrem sa le oferim brailenilor numai motive de satisfactie, meciuri frumoase si cit mai multe victorii. Mai avem insa nevoie de citiva jucatori, de nivelul celor care formeaza actualul nucleu. Solutii ar fi in Braila insa conducatorii cluburilor din acest oras sint inabordabili. Sper insa ca se vor gasi solutii si in sezonul urmator Braila sa aiba o echipa de fotbal in sala in Liga I" a declarat Marian Radoi, presedintele clubului Blazer.

Primele puncte cistigate au fost la masa verde

Repartizata in seria I a Ligii II-a, Blazer trebuia sa o intilneasca in partida inaugurala a turului pe Egreta Tulcea. Oaspetii s-au prezentat la Braila, insa partida nu s-a disputat deoarece arbitrii au constatat ca tulcenii nu aveau vizele medicale trecute pe carnetele de joc, si firesc, Blazer a obtinut prima ei victorie la masa verde.
In etapa a doua, elevii lui Nicu Pascu nu au avut partenera de joc deoarece echipa pe care urmau sa o intilneasca, Victoria Techirghiol, s-a retras din campionat.

Catalin Constandache a fost artizanul remizei de la Braila cu Athletic

Runda a treia a programat si primul derby al grupei, Blazer - Athletic, meci in care brailenii au avut o evolutie buna si au reusit un egal, 3-3, in compania uneia dintre echipele care in sezonul trecut au evoluat in primul esalon. Daca nu ar fi ratat citeva mari ocazii, Blazer ar fi putut cistiga jocul la o diferenta destul de mare insa nu mai putin adevarat este si faptul ca desi au dominat jocul in cea mai
mare parte a lui gazdele au fost salvate de la infringere de
inspiratia si precizia portarului Catalin Constandache.
Condusi cu 1-0, brailenii au dominat finalul de repriza si dupa un sut al lui Pirliteanu, la care Dinca a ripostat eficient, a urmat o centrare perfecta a lui Bratosin si un sut violent al lui Vioreanu care a catapultat mingea in vinclul portii bucurestenilor, min. 14: 1-1.
Blazer a inceput in forta repriza a doua si intr-un interval de sase
minute a ratat trei mari situatii de a prelua conducerea. Cristian Balta s-a revansat insa citeva minute mai tirziu, cind a
inscris si a adus Blazerul in avantaj dupa un un-doi cu Anghelina,
min. 33: 2-1.
In urmatoarele doua minute oaspetii au intors rezultatul in favoarea
lor. In minutul 34 bucurestenii au reusit sa obtina un penalty, iar
Stanciu a restabilit egalitatea, iar la faza urmatoare Ionut Micu a
profitat de o pasa neglijenta a lui Vioreanu si a inscris cu toata
opozitia portarului brailean.
In loc sa aiba un final de meci linistit, Blazer a fost nevoita sa alerge
dupa egalare si au reusit-o abia in penultimul minut de joc in urma
unei inspirate executii ale portarului Catalin Constandache.
"Am jucat bine, dar am ratat nepermis de mult si in locul unei victorii
lejere abia am obtinut o remiza in penultimul minut de joc.
Concluzia mea este aceea ca oaspetii au avut noroc cu carul, altfel
ar fi plecat cu tolba plina de la Braila" declara, la finalul jocului, Iulian Radoi, directorul sportiv al echipei Blazer.

La Slobozia s-a consemnat cel mai categoric succes brailean

La Slobozia, pe terenul "lanternei", Blazer a facut un meci foarte bun si s-a impus cu 13-1 insa decalajul putea fi mult mai mare daca oaspetii nu iroseau multe alte situatii bune de a marca.
Golgeterul Blazerului, Cristian Balta, a inscris patru goluri insa pe lista marcatorilor si-au trecut numele toti ceilalti jucatori trecuti pe raportul de joc.
Pe teren propriu, in etapa urmatoare Blazer a dispus cu 4-1 de buzoienii de la Hidrometalcord, meci in care Balta si-a trecut o dubla in cont, iar in runda urmatoare, la Bucuresti a trecut cu 5-1 de Amnia, insa victoria oaspetilor s-a conturat abia in repriza a doua. Anghelina a deschis seria celor cinci goluri marcate de Blazer in repriza a doua, iar golgeterul Balta a incheiat-o cu un gol spectaculos. Celelalte reusite ale invingatorilor din meciul de la Bucuresti le-au apartinut lui Pirliteanu, Vioreanu si Bratosin.

Meci cu happy end in ultima etapa a turului

Cu toate ca trebuia sa fie doar un galop de sanatate, partida cu Metropolis a fost una de infarct pentru spectatorii braileni.
Cu toate ca Blazer a fost vioara intii in prima jumatate a disputei, bucurestenii au fost cei care au plecat la cabine cu un avantaj de doua goluri. In partea secunda, conduse ireprosabil de "capitanul" Catalin Constandache, gazdele au intors rezultatul in favoarea lor.
Dupa citeva mari ocazii Daniel Buricea a redus din diferenta, iar citeva minute mai tirziu, Florian Bulancea a marcat golul egalizator. Jocul se indrepta catre un rezultat de egalitate numai ca in ultimele minute, Bulancea a reusit sa perforeze din nou poarta Motropolisului si astfel gazdele au obtinut un succes mai putin scontat la mijlocul intilnirii.
La finalul turului, Blazer acumula acelasi numar de puncte, ca si Athletic Bucuresti, insa se afla pe locul al doilea deoarece bucurestenii aveau un golaveraj superior.

Debut cu dreptul in retur

Tot anul trecut s-au derulat si doua partide ale returului.
In prima dintre ele Blazer s-a impus cu 6-1 la Tulcea in fata penultimei clasate, Egreta, Balta si Bratosin trecindu-si in cont cite un hat trick.
Tot in 2007 s-a desfasurat si returul dintre candidatele la promovare, Athletic - Blazer. Meciul s-a incheiat cu acelasi scor care s-a inregistrat si la Braila, 3-3. Balta si-a respectat blazonul de golgeter si a marcat de doua ori, cel de-al treilea fiind opera lui Bulancea.
Urmatoarea etapa a returului, prima din 2008, se va derula pe data de 3 februarie.

Golurile echipei brailene au fost marcate de: Balta 13, Bratosin 7, Bulancea 4, Vioreanu 3, Constandache 2, Anghelina 2, Pirliteanu 2, Buricea 2, Stefanita 1, Ionita 1.

Clasament:
1 Athletic Bucuresti 9 7 2 0 85-29 23
2 Blazer Braila 8 6 2 0 40-13 20
3 Hidrometalcord Buzau 9 4 1 4 54-41 13
4 Amnia Bucuresti 9 4 1 4 42-32 13
5 Metropolis Bucuresti 8 4 0 4 55-61 12
6 Egreta Tulcea 8 2 0 6 27-39 6
7 CSS Slobozia 9 0 0 9 26-114 0

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro