Senatorul PNL Cătălin Boboc a afirmat, ieri, că deşi este conştient de importanţa înfiinţării Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, a decis să voteze "împotrivă" pentru a evita o eventuală politizare a acestei instituţii. Liberalul a precizat că deputaţii PNL au fost invitaţi la dialog înainte de votul proiectului de lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei, însă consideră că întreg episodul a fost un simulacru pentru că PSD-iştii nu au ţinut cont de propunerile lor. "Pentru că PSD-ul a aflat că dă bine să faci consultare publică şi dezbateri, a lansat un simulacru de dezbatere, ministrul (n.r - Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei) venind la grupul de la Senat şi provocându-ne la un dialog. PNL-ul prin dialog înţelege că toate părţile implicate lansează idei, le dezbat şi la final rămâne un proiect comun la care fiecare şi-a adus aportul şi cel care propune acel proiect acceptă şi păreri de la opoziţie. Ei bine, PSD-iştii au făcut un simulacru de dezbatere, pentru că au venit, ne-au expus, au ascultat ce am avut de spus şi la final au propus plenului pentru vot proiectul lor iniţial", a declarat senatorul. Întrebat care au fost amendamentele propuse de liberali de care social-democraţii nu au ţinut cont, sursa citată a punctat că au existat mai multe "chestiuni de formă", însă cel care a înclinat balanţa deciziei de a vota sau nu proiectul a făcut referire la faptul că această viitoare instituţie nu trebuie politizată. "Vă dau un exemplu de amendament pe care noi l-am făcut: în cazul funcţiei de vicepreşedinte al agenţiei, ca şi condiţie pentru ocuparea postului, noi am propus ca eventualul candidat să nu fi fost membru de partid în ultimii 5 ani de zile. Iar în textul legii scrie că el nu mai este din momentul numirii. Deci, abia din momentul ăla. Cu alte cuvinte, noi am cerut depolitizarea acestei instituţii. Recuperarea prejudiciilor comise din infracţiuni este o chestiune care nu are nicio legătură cu partidele şi cu politica. Nici măcar nu au luat în seamă propunerea noastră", a indicat Boboc, deranjat de atitudinea pesediştilor.
"Este încă o ocazie de a mai da nişte funcţii unor oameni din partid"
Parlamentarul a susţinut că nu se pune problema ca PNL să nu fie de acord cu un asemenea proiect şi că ideea înfiinţării acestei agenţii a fost votată "pentru" în cadrul unei şedinţe de partid, însă a punctat că liberalii nu pot ignora anumite aspecte. "Din păcate, mi se pare că ei (n.r. - PSD-iştii) fac instituţia asta şi că dă bine aşa... Dar şi pentru că este încă o ocazie de a mai da nişte funcţii unor oameni din partid. Punct. Asta a fost tema principală pentru care noi am votat "împotrivă". Păi, pentru asta am semnat noi acorduri internaţionale şi ne asumăm recomandările Comisiei Europene, ca să ne punem oameni de pe la partid?! Sau pentru că vrem cu adevărat să înfiinţăm această agenţie care să îşi facă treaba şi să recupereze prejudiciile? Pentru că până una - alta, noi avem în România oameni băgaţi la puşcărie, dar care au rămas cu averile bine mersi. Dacă mă întrebaţi, eu cred că pe români mai degrabă îi interesează ca toţi banii - care ne-au fost furaţi până la urmă tuturor -, să ajungă înapoi, decât faptul că ăla face sau nu puşcărie", a conchis Boboc, cu precizarea că liberalii vor proceda la fel şi când se va dezbate proiectul în Camera Deputaţilor, dacă nu se va ţine cont de propunerile lor.
Potrivit presei centrale, proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins, marţi, de Senat, fiind înregistrate 66 de voturi "pentru", şase abţineri şi 36 de voturi "împotrivă".