Bobotează ca primăvara | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bobotează ca primăvara

• vremea nefiresc de caldă a fost totuşi pe placul brăilenilor, care au participat într-un număr foarte mare la slujba de pe faleză • doar trei tineri au sărit să prindă crucea în Dunăre • câştigătorul are 28 de ani şi este pentru a doua oară când iese învingător

 

Prognozele meteorologilor s-au adeverit, iar în ziua de Bobotează gerul tradiţional a fost înlocuit de o vreme ca de primăvară, cu cer însorit şi temperaturi de peste 10 grade Celsius. Spiritul săbătorii ce ar fi trebuit să vină însoţită de zăpadă, gheaţă şi frig nu s-a mai regăsit de data aceasta, dar brăilenii nu s-au arătat deloc deranjaţi. Din contră, bucuroşi de căldura nefirească de afară, au venit în număr foarte mare pe faleză, în zona unde preoţii, în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, au sfinţit apa, iar câţiva curajoşi au sărit în Dunăre după cruce.

Ca de obicei, în ziua de Bobotează, ÎPS  Casian a oficiat sfânta liturghie, la catedrala din Bariera Călăraşilor, începând cu ora 8.00. Slujba a ţinut ceva mai mult decât era programat, astfel că procesiunea de pe Calea Călăraşilor, spre faleză, a început abia în jurul orei 11.00, şi nu la 10.00, aşa cum fusese programat iniţial. Ajuns în zona fântânii cinetice, alaiul de preoţi şi credicioşi s-a oprit pentru a asculta un scurt program artistic al fanfarei Garnizoanei. După ce muzica a încetat, ÎPS Casian Crăciun şi preoţii care îl urmau au coborât scările spre scena de la Esplanadă, oprindu-se din când în când să îi stropească cu agheasmă pe brăilenii care le făceau loc să treacă.

Ca de obicei, câteva budane mari de lemn pline cu apă aşteptau slujba de sfinţire oficiată de arhiepiscopul Dunării de Jos şi soborul său de preoţi. Pe parcursul slujbei, atunci când a coborât de pe scenă ca să sfinţească apa din fiecare butoi în parte, ÎPS Casian nu a uitat să îi stropească cu agheasmă pe credincioşii de dincolo de gardul de protecţie, dar şi pe politicienii ce asistau smeriţi pe una dintre laturile perimetrului. Au fost prezenţi atât reprezentanţii puterii PSD, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Francisc Chiriac, cu primarul Marian Dragomir, deputaţii Nicu Niţă şi Emilia Meiroşu, şi consilierul de primar Aurel Simionescu, dar şi opoziţia PNL, reprezentată de preşedintele filialei brăilene, Alexandru Dănăilă, deputatul Vasile Varga şi alţi câţiva consilieri locali şi judeţeni.

După sfinţirea apei şi tradiţionalul discurs al ÎPS Casian Crăciun, care s-a referit la semnificaţia religioasă a sărbătorii Bobotezei, brăilenii au putut să intre, pe rând, în perimetrul unde se aflau butoaiele, pentru a a lua fiecare câte o sticlă-două de agheazmă. Spre deosebire de alte oraşe unde lumea s-a îmbulzit să intre în faţă şi au apărut busculade care nu au nimic de-a face cu spiritul creştin, la Brăila lucrurile s-au desfăşurat într-o manieră destul de ordonată. S-a format o coadă de zeci de metri, însă oamenii au aşteptat liniştiţi să le vină rândul, la menţinerea ordinii având o contribuţie importantă jandarmii brăileni, care au reuşit, ca de fiecare dată, să ţină lucrurile sub control.

 

Cursa după cruce, văzută de prea puţini brăileni

Un moment important al zilei a fost tradiţionala întrecere pentru prinderea crucii. Surprinzător, în ciuda vremii însorite şi calde, doar trei tineri s-au înscris în cursă. De fapt, au mai existat doritori, însă n-au fost admişi pentru că nu au prezentat analize din care să reiasă că sunt perfect sănătoşi, iar contactul cu apa rece nu le-ar pune viaţa în pericol. Unul dintre aceştia a mers încă de joi, 4 ianuarie, la Primărie, dar nu a avut analizele bune, iar un altul a încercat să se înscrie chiar sâmbătă dimineaţă, dar nu a fost admis pentru că nu avea analizele făcute. Acesta din urmă a fost chiar Bogdan Vasiliu, campionul absolut al întrecerilor de Bobotează de la Brăila, care a reuşit în anii trecuţi să prindă crucea de nu mai puţin de zece ori. De data aceasta, însă, pentru că nu a respectat regula care îl obliga să facă o analiză EKG cu care să se prezinte la înscriere, Vasiliu a fost nevoit să privească de pe margine desfăşurarea evenimentelor.

Din păcate, întrecerea nu prea a putut fi văzută de toţi brăilenii adunaţi pe faleză, din cauza navelor şi restaurantelor plutitoare. Totul s-a desfăşurat în dreptul unei mici deschideri, dintre două nave, de nici 10 metri lungime, astfel că doar o mică parte dintre cei de pe mal a putut vedea ce se întâmplă.

Dintre cei trei tineri care au sărit după crucea aruncată de ÎPS Casian Crăciun, cel mai bun înotător a fost Daniel Nichiţelea, 28 de ani, care a reuşit să ajungă primul la ea şi să o ridice deasupra capului. Acesta nu este la prima participare şi a mai prins crucea şi în 2012.

Chiar dacă nu era ger ca în alţi ani, cei trei înotători au fost asistaţi de aproape de scafandri ISU Brăila, care erau pregătiţi să le sară în ajutor la cel mai mic incident. Din fericire, totul s-a desfăşurat fără probleme, iar participanţii au ieşit din apă teferi şi vioi. Ei s-au îmbrăcat în cala unei nave a Flotilei Fluviale, apoi au fost răsplătiţi cu premii în bani şi alimente, de Primăria Brăila şi Arhiepiscopia Dunării de Jos. Întrebat de ÎPS Casian cu ce se ocupă în viaţa de zi cu zi, câştigătorul Daniel Nichiţelea a spus că lucrează în construcţii. Tot în construcţii a spus că lucrează şi un alt concurent, în timp ce cel de-al treilea i-a mărturisit înaltului prelat că munceşte în străinătate. “E bine că doi dintre cei trei tineri muncesc aici, acasă, pentru binele ţării”, a remarcat arhiepiscopul, felicitându-i pe toţi trei că sunt băieţi muncitori şi urându-le să aibă o viaţă cât mai frumoasă. Profitând de prezenţa oficialităţilor locale, ÎPS Casian Crăciun a ţinut să îl felicite pe primarul Marian Dragomir pentru faptul că Brăila a avut cele mai frumoase lumini de sărbători. Fericit pentru laudele primite, primarul a spus că aceste aprecieri reprezintă o provocare pentru data viitoare, când Brăila va trebui să menţină standardele la fel de ridicate.

 

Superbe parade de cai, în localităţile din jurul Brăilei

Boboteaza însorită din acest an a făcut ca în localităţile din jurul Brăilei să participe un număr foarte mare de concurenţi la tradiţionalele întreceri cu cai şi căruţe. La Smârdan, de exemplu, sărbătoarea a început cu parada cailor de rasă, crescătorii etalând în centrul comunei câteva exemplare superbe, înhămate la trăsuri care mai de care mai frumoase. După slujba de sfinţire a apelor, patru temerari au sărit în Dunăre pentru a recupera crucea. Câştigător a fost un tânăr de 19 ani, care s-a aflat la prima întrecere de acest gen.

A urmat apoi atracţia zilei: cursele de cai. Câştigătorii au primit premii în bani: 1.500 lei pentru locul I, 1.000 lei pentru locul II şi 500 lei pentru locul 3.

Şi la Gropeni au avut loc parade ale cailor şi căruţelor şi curse de cai, iar crucea aruncată în Dunăre a fost prinsă de un tânăr care a câştigat pentru a noua oară întrecerea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro