Boc va propune miniştrilor să ia salarii mai mici cu 20% până la sfârşitul anului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boc va propune miniştrilor să ia salarii mai mici cu 20% până la sfârşitul anului

Măsura va fi aplicată din august până în decembrie şi va fi una voluntară, nu aprobată prin lege. Semnalul este unul important pentru că fiecare trebuie să înţeleagă că trebuie să continuăm în această direcţie", a spus premierul.

Premierul a efectuat, vineri, o vizită în judeţul Maramureş, în cursul căreia a fost la fabrica de piese de avioane de la Dumbrăviţa şi a avut întâlniri întâlnit cu autorităţile locale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro