Bogaţi sau săraci în funcţii publice? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bogaţi sau săraci în funcţii publice?

Această sărăcie spune multe despre calitatea unui om. Cu atât mai mult cu cât Necula, de exemplu, are în spate o experienţă îndelungată în falimentarea unor firme administrate de el. Cu siguranţă că aceste falimente au însemnat printre altele şi datorii restante la stat şi datorii la partenerii de afaceri. În ceea ce-o priveşte pe Giana Pătraşcu, nu crede nici dracu' că cifra de afaceri a firmei familiei sale a crescut ca Făt - Frumos din poveste fără a avea vreo legătură cu funcţia ei publică. După cum e limpede că Stănel Necula a tras tare să ajungă viceprimar ca să-şi scoată sărăcia din casă. Aşadar, avem doi inşi care, din punctul meu de vedere, au vrut funcţii publice ca să se căpătuiască. Bun, personal sunt gata să accept acest deziderat al lor, cu condiţia ca în funcţiile publice pe care le ocupă să se fi evidenţiat măcar cu ceva, măcar cu o realizare în beneficiul comunităţii pe care, chipurile, o reprezintă. NIMIC. Poate nu ştiu eu. Dacă e aşa, aştept cu interes la redacţie câte un comunicat din partea celor doi, care să cuprindă câte o realizare PERSONALĂ în interes public.

În altă ordine de idei, în administraţia publică sunt şi persoane aflate la polul opus, bogate. Este vorba despre Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ şi Florin Cârligea, unul dintre subprefecţii judeţului. Ai zice că aceşti oameni care stau pe grămezi de bani şi au la case de-ar putea să le dea gratis câte una şi lui Necula sau Pătraşcu, au vrut să ajungă în funcţii publice doar de dragul de a fi în slujba contribuabilului sau pentru că dă bine la CV. Aiurea! Când am aflat cam câte milioane de euro "licitaţi" de CJ şi-au făcut drum prin conturile "Concivia", unde preşedintele CJ are interese... Când am aflat că Florin Cârligea, ca subprefect, răspunde de direcţiile deconcentrate şi e atât de grijuliu cu ele încât alimentarea cu benzină şi motorină se face de la firma "Comision Trade", mi-am dat seama că nu e mare diferenţă între săracii şi bogaţii din administraţie. Primii n-au şi vor să aibă, ceilalţi au, dar vor să aibă şi mai mult. Este, totuşi, o diferenţă! Gheorghe Bunea Stancu lasă ceva în urmă: Şcoala de arte "Vespasian Lungu", câteva festivaluri de notorietate, "construite" în mandatul său, patinoarul, sala de bowling, staţia SMURD şi-or mai fi şi altele notabile. Totuşi, este prea puţin în comparaţie cu marea de promisiuni în care ne-a scăldat preşedintele CJ de aproape 6 ani, de când se află în fruntea judeţului. De pildă, n-am mai auzit nimic de Centrul de Imagistică, dotat la standarde înalte, pentru care licitaţia este încheiată de ceva vreme. În ceea ce-l priveşte pe Cârligea, din punctul meu de vedere prestaţia sa în interesul comunităţii este sub nivelul tandemului Necula - Pătraşcu. Chiar aş fi curioasă ce face el toată ziulica la Prefectură, asta în cazul în care vine conştiincios la treabă, că într-o vreme era mai mult pe "teren".
În concluzie, grosimea obrazului n-are nicio legătură cu subţirimea pungii. Deopotrivă, bogaţi sau săraci se comportă la fel în faţa mierii. Şi, totuşi, există şi-o culme a acestei nesimţiri: atunci când aceiaşi oameni au tupeul să ne mai ceară votul o dată. Şi-ncă o dată... şi-ncă o dată...

Citeşte blogul Monicăi PARASCHIV

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro