Botea: «Reducerea CAS este o măsură populistă» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Botea: «Reducerea CAS este o măsură populistă»

Politicianul a subliniat recent că partidul său i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să retrimită proiectul în Parlament pentru a fi rediscutat. "Noi credem că acest proiect trebuie rediscutat în Parlament. Opinia publică, cât şi membrii de afaceri, au fost de acord că reducerea CAS-ului în condiţiile în care Guvernul, premierul Ponta, ministrul de Finanţe, vor prezenta şi sursele prin care va fi acoperită această gaură, care din toate calculele făcute de economişti se va duce, numai în anul următor, la peste 11 miliarde de lei. Deşi această măsură într-adevăr este una bună, precum se poate vedea din punct de vedere economic, ea nu poate fi susţinută pe termen lung. Iar faptul că această măsură probabil se va implementa începând cu data de 1 octombrie, nu arată altceva decât că este o măsură populistă, care în opinia Guvernului poate aduce voturi în campania electorală", a declarat Botea într-o conferinţă de presă.
PMP-istul a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că acest episod nu este unul nou şi că de-a lungul timpului au mai exista astfel de "pomeni electorale", ceea ce a condus la sacrificiul popularităţii următoarelor guvernări. "De exemplu, guvernarea Boc a trebuit să acopere găurile pe care Guvernul anterior le-a creat în buget. Măsurile luate de Guvernul Boc au creat o impopularitate din punct de vedere politic, dar acestea nu au făcut altceva decât să pună într-adevăr economia pe roate, dovadă că imediat după zona 2013 a început o anumită creştere economică, datorată în primul rând acelor măsuri drastice. Faptul că vor fi scoşi nişte bani din reducerea evaziunii fiscale, faptul că se vor strânge mai mulţi bani la buget din colectări, aceste lucruri sunt destul de îndoielnice. De aceea cred că mai realistă este viziunea care rezultă din noul cod fiscal, proiect retras însă de Ministerul Finanţelor la cererea domnului Ponta. (...) Datele prezentate de premierul Ponta şi specialiştii guvernului sunt scoase din burtă şi fac parte doar dintr-un joc de imagine. Victor Ponta nu vrea să îşi asume că prin reducerea CAS-ului, singura posibilitate a Guvernului în perioada următoare este aceea de a creşte impozitele, iar noi nu putem să fim de acord cu aşa ceva", a conchis Botea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro