Averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină se vor semnala, de sâmbătă după-amiază, până duminică seară, în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură, informează meteorologii. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică şi disconfort termic pentru perioada 16 august, ora 14:00 - 17 august, ora 20:00.
În regiunile menţionate se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30-40 l/mp.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, în estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei, vremea se va menţine călduroasă, vor fi temperaturi maxime de 32-34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge local pragul critic de 80 de unităţi şi disconfortul termic va fi accentuat.
