Brăila, obiect de studiu pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă din România | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, obiect de studiu pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă din România

• este vorba despre două lucrări scrise de prof. dr. Ionel Alexandru • “Un luptător pentru Marea Unire, Leonte Moldovan” este studiul fostului senator, publicat într-o carte dedicată centenarului Primului Război Mondial - “Contribuţia Elitelor la Întregirea României” • la sesiunea din 2019 a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Alexandru a susţinut o nouă lucrare legată de Brăila

 

Prof. dr. Ionel Alexandru a dorit să anunţe că a susţinut două lucrări legate de Brăila la sesiunile ştiinţifice naţionale organizate anual de către Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Mai exact, fostul senator a participat recent la o astfel de întâlnire ce a avut loc în perioada 3-4 octombrie la Focşani, cu tema “Apărarea şi Consolidarea României Întregite”, realizată în colaborare cu Muzeul Vrancei şi Consiliul judeţean de acolo. Cu această ocazie, Alexandru a prezentat un studiu care are în vedere printre altele şi Brăila, intitulat: “Participarea unităţilor militare din Brăila şi a brăilenilor la apărarea şi consolidarea Marii Uniri”. Această lucrare ar urma să apară anul următor într-o carte dedicată sesiunii ştiinţifice naţionale 2019. De altfel, Alexandru a subliniat că şi în 2018 a prezentat o lucrare privitoare la judeţul nostru, care deja a fost publicată în cartea dedicată centenarului Primului Război Mondial: “Contribuţia Elitelor la Întregirea României”. Este vorba despre studiul “Un luptător pentru Marea Unire, Leonte Moldovan - Cum a devenit Ziua Marii Uniri -1 Decembrie - Ziua Naţională a României”.

“Academia Oamenilor de Ştiinţă din România organizează în fiecare an câte o secţiune ştiinţifică naţională, privind diferite evenimente istorice. Anul trecut sesiunea a fost consacrată aniversării a 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, iar tema a reprezentat-o contribuţia elitelor la întregirea României. Cu această ocazie am susţinut şi eu un studiu privind un luptător pentru unire din Brăila. (...) Anul acesta s-a ţinut o altă sesiune. Tot sub egida Academiei, dar şi în colaborare cu Muzeul Vrancei: «Apărarea şi consolidarea României Întregite». Şi de această dată eu am prezentat un studiu referitor la Brăila”, a declarat Alexandru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro