Mergi la conţinutul principal

Vernisaj dedicat comemorării a 90 de ani de la nașterea sculptorului Nicăpetre

• Expoziția Salonul de sculptură mică „Gheorghe Coman” și Nicăpetre va putea fi vizitată până pe 28 martie 2026, la Centrul Cultural Nicăpetre (Casa Embiricos) de pe Strada Belvedere nr. 1 • sunt expuse 35 de lucrări de sculptură, alături de sculpturile maestrului Nicăpetre

 

Marți, 27 ianuarie, la Centrul Cultural Nicăpetre (Casa Embiricos) - monument istoric de pe Strada Belvedere nr. 1 - a avut loc vernisajul Expoziției Salonul de sculptură Mică „Gheorghe Coman” și Nicăpetre, eveniment dedicat comemorării a 90 de ani de la nașterea sculptorului brăilean Nicăpetre. Curatori ai expoziției: Fatme Nistoroi, muzeograf Serviciul Relații cu Publicul - Muzeul Brăilei „Carol I” și Alexandru Anghel (Muzeul Județean Buzău). La vernisajul expoziției de sculptură, care va putea fi vizitată până către finele lunii martie 2026, a rostit o alocuțiune conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”. 

„Inițiat în anul 2025 la Muzeul Județean Buzău, Salonul de sculptură mică „Gheorghe Coman” a marcat 55 de ani de la prima dintre cele 16 ediții ale renumitei Tabere de Sculptură de la Măgura, organizată între anii 1970 și 1985, la inițiativa sculptorului Gheorghe Coman. Concepută ca un proiect de lungă durată, tabăra a reunit, timp de 16 sezoane consecutive, sculptori consacrați, invitați să creeze lucrări monumentale în piatră. Nicăpetre este unul dintre cei care au luat parte la acest proiect, contribuind prin opera sa la constituirea unuia dintre cele mai importante ansambluri de sculptură în aer liber din România”, a precizat muzeograful Fatme Nistoroi, curatorul expoziției de la Centrul Cultural Nicăpetre.

Aflată într-un dialog artistic firesc cu opera sculptorului brăilean Nicăpetre, expoziția de pe Strada Belvedere nr. 1 aduce laolaltă 35 lucrări de sculptură ale artiștilor Vladimir Păun-Vrapciu, Ana Rus, Anca Mihăilă, Bogdan-Adrian Lefter, Bogdan-Severin Hojbotă, Carmen Chițan, Carmen Tepșan, Călin Vasilescu, Ciprian Dominoschi, Claudia Lascan, Cristian Paul Bedivan, Dănuț Dumitru Drăghiciu, Dorel David Morar, Elena Domnar, Elena Surdu Stănescu, Enel Dumitrașcu, Genu Berlo, Gheorghe Coman, Gheorghe Zărnescu, Ioan Burlacu, Ioan Vasile, Ionuț Marin, Laura Florea, Valeriu Lazăr, Liviu Brezeanu, Mihai Hlihor, Mircea Dăneasă, Nicolae Lupu, Niculae Dumitrescu, Oana Sidea, Ovidiu Ionescu, Vasile Soponariu, Venus Marian Mateescu.

Expoziția va putea fi vizitată la Centrul Cultural Nicăpetre, de miercuri până duminică, până pe data de 28 martie 2026.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro