Mergi la conţinutul principal
Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, 19-28 septembrie 2025

Brăila respiră TEATRU

La finalul lunii septembrie, Teatrul „Maria Filotti” a redevenit centrul unui univers vibrant, în care arta scenică a unit cu emoție oameni și culturi. Timp de zece zile, sălile teatrului au fost animate de energia actorilor veniți din toată țara, dar și de peste hotare, într-o nouă ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative, un eveniment care, an de an, reușește să transforme Brăila într-un veritabil pol al artei vii.

Spectacolele, selectate sub semnul diversității și al dialogului artistic, au fost de o mare forță emoțională: comedii rafinate, experimente teatrale și momente dedicate tinerelor trupe. Publicul prezent a fost martor al unei parade a creativității, în care fiecare spectacol vizionat a deschis câte o fereastră spre lumi interioare și povești care nu se uită ușor.

Păstrând obiceiul de a ieși în spații neconvenționale, festivalul s-a deschis cu spectacolul „Bună seara, Domnule Wilde!”, o montare plină de eleganță și umor fin semnată de trupa TMF Junior, sub îndrumarea  regizorală a lui Dragoș Ioniță. Reprezentația a avut loc pe Strada Mihai Eminescu, aducând în prim plan energia tinerilor actori și spiritul ludic al teatrului. Strada s-a umplut de spectatori, iar aplauzele au prelungit emoția serii.

Prima seară de festival a continuat apoi în sala Bujor Macrin, unde publicul a putut vedea tot o montare a Teatrului „Maria Filotti”, „Cu forță, din Kifisia!” (regia: Laura Moldovan). Textul, preluat din dramaturgia greacă contemporană, a oferit o meditație profundă despre feminitate, singurătate și supraviețuire. Actrițele Cătălina Nedelea, Teodora Antal, Elena Andron și Emilia Mocanu au dat viață unor personaje feminine aparent obișnuite dintr-o suburbie a Atenei, discutând despre viață, iubire, trădări și despre acea forță interioară care le face să meargă mai departe chiar și atunci când totul pare pierdut. Umorul și melancolia s-au împletit în dialoguri, regizoarea reușind un echilibru fin între minimalismul scenic și vibrația emoțională.

Dacă „Cu forță, din Kifisia!” a fost o confesiune despre prezent, spectacolul „Sebastian.” (regia: Matei Lucaci Grunberg) a fost o călătorie în trecut, o restituire emoționantă a universului scriitorului Mihail Sebastian, chiar aici, în orașul său natal. Montarea, inspirată din piesa neterminată „Insula” și din „Jurnalul” scriitorului, a propus un eseu scenic despre identitate, libertate și singurătate, despre o lume interioară fragilă și plină de contradicții. Liviu Pintileasa a redat cu finețe neliniștea și frământările lui Sebastian, iar publicul a trăit intens, împreună cu personajul, momentele de introspecție și exil interior. Alături de Liviu Pintileasa, Ciprian Chiricheș, Valentin Terente, Sever Andrei, Ileana Ursu, Teodora Antal și Ramona Gângă au reconstituit cu tandrețe universul scriitorului. Să vezi un spectacol despre Mihail Sebastian la Brăila este ca o întoarcere acasă, atât pentru el cât și pentru spectator.

Festivalul nu s-a limitat la spectacole clasice. Pe stradă, în holul monumental al teatrului, în sălile de spectacol, arta a coborât printre oameni. Foarte bine primit de public a fost spectacolul „O insulă” de Ada Milea, după textele lui Gellu Naum (reprezentație a Teatrului de Stat Constanța), o călătorie muzicală plină de umor, ritm și imaginație.

Actorii Teatrului Republican „Luceafărul” din Chișinău au impresionat și anul acesta cu forța jocului lor actoricesc din spectacolul „Vicontele” de Eugene Ionesco, în regia lui Slava Sambriș. Personal, consider că a fost unul dintre cele mai bune spectacole prezente în această ediție a festivalului.

În paralel cu spectacolele, Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative a găzduit și evenimente conexe, lansări de carte și întâlniri cu regizorii și actorii, oferind o perspectivă completă asupra artei scenice, nu doar ca divertisment ci și ca formă de reflecție și dialog. Lansarea volumului „Dramaturgiile alcoolului” de Călin Ciobotari a atras publicul tânăr și a deschis discuții despre tematica teatrului contemporan. Fiecare seară de festival a fost o sărbătoare a prezenței, a emoției împărtășite și a redescoperirii comunității. Tinerii voluntari au adus un plus de energie și vitalitate, fiind prezenți atât în organizare cât și ca spectatori.

Publicul s-a mai putut delecta cu „Pădurea asumaților” (Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, regia: Andrei Măjeri), o comedie acidă despre iluziile și responsabilitățile omului modern, dar și cu „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller (Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, regia: Mădălin Hâncu). O reprezentație care a răspândit emoții puternice în rândul spectatorilor și despre care s-a discutat mult după lăsarea cortinei a fost „Regina nopții” (Teatrul „Fani Tardini” Galați, text și regie: Leta Popescu). Câștigătorii Galei Hop – Gala Tânărului actor, 2025 și-au găsit, ca în fiecare an, loc pe scena teatrului din Brăila, un minunat mod de a susține și încuraja tinerele talente, aflate la începutul carierei artistice.

Ceea ce impresionează la fiecare ediție a festivalului nu este doar calitatea spectacolelor ci și energia colectivă care se crează între artiști și public. Brăila devine, pentru câteva zile, un oraș care respiră teatru, iar teatrul nu mai este doar un loc ci o stare care se simte în aer.  Vibrația comună este poate cel mai prețios rezultat al acestei manifestări culturale, o dovadă că teatrul rămâne un limbaj universal, capabil să unească, să emoționeze și să inspire. Prin efortul echipei organizatoare din Teatrul „Maria Filotti”, Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative și-a consolidat statutul de eveniment de referință. Programul variat, invitații din afara țării și accentul pus pe creațiile contemporane arată că teatrul poate fi o punte între generații și culturi, un loc de întâlnire între vis și realitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro