Brăilenii cu vârsta de peste 45 ani, “vânaţi” de angajatori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii cu vârsta de peste 45 ani, “vânaţi” de angajatori

• o statistică AJOFM Brăila arată că peste 1.000 de brăileni de peste 45 ani şi-au găsit un loc de muncă în primele patru luni ale anului

 

Brăilenii cu vârsta de peste 45 ani îşi găsesc cel mai uşor un loc de muncă. Cel puţin asta reiese în urma implementării Programului Judeţean de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila. Concret, în primele 4 luni ale anului 2019, 1.845 persoane au fost încadrate în muncă prin intermediul agenţiei, 1.056 din acestea având peste 45 ani. Alte 337 persoane au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 216 au între 25 şi 35 de ani, iar 236 sunt tineri sub 25 de ani (185 tineri NEET).

În funcţie de mediul de rezidenţă, 1.190 dintre persoanele ocupate provin din mediul urban, iar 655 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor angajate în primele patru luni ale anului, cele mai multe au studii gimnaziale (32,5%), urmat de cele cu studii liceale şi postliceale (28,9%), profesionale/arte şi meserii (22,8%), învăţământ primar (8,9%), studii universitare (5,5%) şi chiar fără studii (1,4%).

“Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Brăila, 1.128 persoane (61,1%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, explică AJOFM Brăila printr-un comunicat de presă.

Agenţia mai face precizarea că, pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a instituţiei, pot participa la următoarele măsuri active: informare, consiliere şi orientare profesională; servicii de medierea muncii; cursuri de formare profesională; completarea veniturilor salariale ale şomerilor indemnizaţi care se încadrează înainte de expirarea şomajului; primă de activare pentru somerii neindemnizaţi; primă de inserţie pentru absolvenţii de învăţământ; primă de instalare; primă de relocare.

“În primele 4 luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.601 persoane”, se mai arată în comunicatul AJOFM Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro