Britanicii anunţă decesul rock-ului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Britanicii anunţă decesul rock-ului

În 2009, rock-ul avea 13 piese în Top 100, iar anul trecut a ajuns aproape neglijabil în raport cu pop, hip-hop şi R&B, care ocupă împreună 87% dintre poziţiile clasamentului celor mai vândute piese.

"Faptul că piesa rock a anului trecut este «Don't Stop Believin», a trupei Journey (în foto - n.r.), o melodie veche de 30 de ani şi readusă în atenţie datorită serialului TV «Glee», spune totul, bate încă un cui la coşciugul unui gen care făcea legea odinioară", spun jurnaliştii de la Guardian.

Celelalte două piese rock care au reuşit să se strecoare în Top 100 anul trecut sunt Train - "Soul Sister" şi Florence and the Machine - "Dog Days are Over".

Singura consolare a rock-ului este aceea că, în 2010, trupele din această zonă au dominat piaţa concertelor. Astfel, Bon Jovi a fost desemnată, pentru a doua oară în ultimii trei ani, trupa cu cel mai mare succes în concerte, înregistrând aproape 1,6 de milioane de spectatori şi încasări de peste 146 de milioane de dolari, potrivit topului Bilboard pentru intervalul noiembrie 2009 - noiembrie 2010.

Bon Jovi a fost urmată, în topul succesului concertelor, de U2, AC/DC, Lady Gaga şi Black Eyed Peas.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro