Bulgaria se aşteaptă la un raport de monitorizare pozitiv din partea CE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bulgaria se aşteaptă la un raport de monitorizare pozitiv din partea CE

„Acţiunile Bulgariei, nu doar ale actualului Guvern, ci şi ale celui precedent, vor fi evaluate pozitiv", a apreciat Anastasov pentru BGNES, referindu-se la al cincilea raport anual al CE cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul MCV, relatează site-ul Novinite.com.
El a adăugat, totuşi, că Sofia ar trebui să se orienteze spre negocieri cu Bruxelles-ul în vederea obţinerii unei încetări a acestor rapoarte anuale MCV. „Atunci când a fost introdus acest mecanism pentru Bulgaria şi România, în 2007, nu s-a prevăzut un termen-limită. Pentru mine este important să ştiu cât va dura. Nu este posibil ca noi şi noi condiţii să fie impuse tot timpul. Acest lucru poate dura la nesfârşit", a subliniat Anastasov, care este totodată preşedintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Interne.
MCV a fost introdus de CE pentru Bulgaria şi România în vederea monitorizării progreselor de după aderarea la UE, în domenii cu probleme precum cele ale corupţiei, crimei organizate, sistemului judiciar şi al aplicării legii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro