Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi... fără absolvenţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi... fără absolvenţi

* la evenimentul organizat vineri, numărul participanţilor a fost mai mic decât numărul joburilor oferite de angajatori * absolvenţii au fost “scumpi” la vedere, participanţii fiind în mare parte elevi din ultimii ani de liceu, dar şi adulţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă

 

 

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila a organizat, vineri, 18 octombrie, la Facultatea de Inginerie şi Agronomie, o nouă ediţie a “Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi”, eveniment adresat în principal tinerilor aflaţi în căutarea unui job. Acţiunea nu s-a bucurat însă de succes, atmosfera fiind mai degrabă una dominată de dezinteresul participanţilor, şi aceia puţini la număr. Concret, la această acţiune au venit 230 de persoane, mai puţine decât numărul de joburi oferite de agenţii economici: 320. Iar participanţii au fost în mare parte elevi din ultimii ani de liceu, la care s-au adăugat adulţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Aşadar, absolvenţii au cam lipsit de la acest eveniment, şi nici nu e de mirare dacă luăm în calcul faptul că Brăila are cea mai îmbătrânită populaţie din România, iar numărul tinerilor care pleacă din oraş creşte de la an la an, fiind tot mai rare cazurile celor care aleg să se întoarcă.

Cu toate acestea, AJOFM Brăila a contactat 1.100 de angajatori pentru această acţiune, însă doar 24 de firme au venit la bursă, cu un total de 320 de locuri de muncă vacante în meserii/ocupaţii precum: inginer mecanic; inginer agronom; proiectant inginer mecanic, administrator baze de date; programator; economist; agent comercial; contabil; agent de asigurare; confecţioner cablaje auto; vânzator; patiser; ambalator manual; pizzar; agent de securitate; vopsitor industrial; sudor; lăcătuş construcţii metalice şi navale; lăcătuş montator; strungar universal; frezor rabotor; mecanic auto; electrician nave; tâmplar universal sau şofer autocamion.

În vederea facilitării inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor de învăţământ, au participat la bursă şi elevi din anii terminali de la Colegiul Tehnic «Panait Istrati», Colegiul Economic «Ion Ghica» Brăila şi Colegiul Tehnic «Costin D. Neniţescu», care au intrat în contact direct cu angajatorii prezenţi la bursă”, se precizează într-un comunicat al AJOFM Brăila.

La fel ca la ediţiile precedente ale bursei, elevii s-au arătat interesaţi de oferta de învăţământ a Ministerului Apărării Naţionale prezentată de Centrului Militar Judeţean Brăila – Biroul Informare-Recrutare. De asemenea, şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila a mediatizat în cadrul acestui eveniment oferta de şcolarizare a Poliţiei Române, pentru şcolile de agenţi de poliţie.

Mai trebuie precizat că la bursă a fost prezent şi un grup de persoane private de libertate propozabile pentru liberarea condiţionată de la Penitenciarul Brăila şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, în scopul creării unor punţi sociale între comunitate şi acestea, existând posibilitatea obţinerii unui loc de muncă după punerea în libertate. Astfel, au fost prezenţi 9 deţinuţi din Penitenciarul Brăila şi 10 tineri internaţi la Centrul de Detenţie Tichileşti.

Persoanele participante au primit materiale informative privind serviciile oferite de agenţie solicitanţilor de loc de muncă (pliante, broşuri, model CV Europass). De asemenea, au fost amenajate spaţii în care persoanele interesate au primit informaţii/sprijin din partea consilierilor agenţiei cu privire la completarea unui CV Europass, a unei scrisori de intenţie, cursuri de formare profesională ce vor fi organizate de agenţie pentru someri, precum şi alte infomaţii privind domeniul nostru de activitate”, mai transmite AJOFM Brăila.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro