Amnesty International a trimis "procurorilor elveţieni o analiză detaliată a responsabilităţii penale a lui Bush pentru actele de tortură, pe care el le-ar fi autorizat", a anunţat grupul.
Analiza oferă "suficiente informaţii pentru deschiderea unei investigaţii împotriva fostului preşedinte", a subliniat Amnesty, prcizând că memoriile publicate de Bush în noiembrie arată că acesta a autorizat personal practica numită "simularea înecului".
Bush urma să susţină un discurs la un dineu la Geneva, la 12 februarie. Aceasta ar fi trebuit să fie prima sa vizită în Europa de la încheierea mandatului, în urmă cu doi ani. Organizatorii evenimentului au spus că au anulat discursul pentru că se temeau că protestele plănuite de grupuri de stânga la faţa locului puteau deveni violente.
"Regretăm că discursul a fost anulat. Preşedintele Bush aştepta cu nerăbdare să vorbească despre libertate", a declarat purtătorul său de cuvânt.
Însă grupurile pentru drepturile omului văd altfel situaţia. "Indiferent ce spune Bush, suntem siguri că şi-a anulat vizita pentru a evita cazul nostru", a declarat Centrul pentru drepturi constituţionale.
