Câți aleși va avea următorul Parlament? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Câți aleși va avea următorul Parlament?

Toma Petcu, reporter Digi24: „Uninominalul din 2012 ne-a adus un Parlament supradimensionat. De la 471 de aleşi câţi existau în acel moment s-a ajuns la 588. A fost nevoie ca atât în Camera Deputaţilor cât şi la Senat, la sălile de plen să se facă mici ajustări. Să se aducă noi bănci şi scaune astfel încât să poată încăpea toţi aleşii."

Aşa că, toate partidele au fost de acord cu revenirea la votul pe liste. Practic, viitorii candidaţi vor fi decişi exclusiv de conducerile partidelor.

Toma Petcu, reporter Digi24: „Un prim avantaj al alegerilor pe listă ar fi că se va reduce numărul de parlamentari. Se va reduce la 466. Adică vor fi cu aproximativ o sută mai puţin faţă de alegerile din 2012."

Analiştii susţin că prin acest sistem cetăţenii vor fi mai bine reprezentaţi în Parlament. În plus, pot fi evitate cu mai multă uşurinţă crizele politice.

Andrei Ţăranu, analist politic: „Avantajele votului proporţional sunt în primul rând mult mai importanta reprezentativitate a cetăţenilor şi deci implicit legitimitatea mult mai mare a aleşilor. În al doilea rând sistemul proporţional permite o mai bună aranjare a majorităţilor."

Actualul Parlament a fost intens criticat şi pentru slaba pregătire a multor senatori şi deputaţi aleşi în 2012.

Toma Petcu, reporter Digi24: „Nimeni nu garantează însă că alegerile pe listă vor aduce şi o îmbunătăţire calitativă a parlamentarilor. Depinde de partide, ce oameni vor introduce pe listele care vor fi votate de către alegători."

Deşi PSD a votat reintroducerea scrutinului pe listă acum Liviu Dragnea s-a răzgândit din nou - vrea din nou vot uninominal.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Aşa am propus din 2011 şi susţin în continuare. Nu pe vechea lege când au ajuns în Parlament oameni trimişi de calculator care de fapt nu au legitimitate. Dacă e nevoie de două tururi, chiar şi două tururi pentru parlamentare."

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL: „A votat tot PSD împreună cu domnul Dragnea, domnul Dragnea uită că a votat această lege şi a dorit-o, a criticat sistemul uninominal de şapte sute de mii de ori."

Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc la finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.

Sursa: Digi24.ro

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro