Mergi la conţinutul principal

Când, dacă nu acum?

Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat rubrica "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Nu este alt timp care să-ți aparțină, nici o altă clipă decât aceasta. Doar prezentul există.

Când să trăiești bucuria, tăcerea și pacea, dacă nu acum? Este alt timp pentru ele, nu doar acesta, singurul în care te afli?

Amânarea, ideea de trecut sau viitor sunt doar iluzii și nefericire.

Acum este timpul în care închipuirile dispar și îți trăiești timpul cu adevărat, împreună cu Hristos. Ia de la El ceea ce vede, ceea ce aude și ce face El acum. Doar lăsându-te să fii El ajungi la Tatăl, fără trecut, fără viitor.

Așa renunți la ceea ce poți crede, îndepărtând mintea de la judecăți nepotrivite despre ce a fost și cum va fi.

Pacea este acum, când ești tu, împreună cu Hristos, cel de azi, pentru Tatăl.

Cu iertarea Lui vei putea ierta o lume care nu are nimic de oferit, cu comorile ei trecătoare și ale nimănui, pentru pacea și bucuria ta, cele dincolo de timp.

 

„Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga,

Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.”

(Epistola soborniceasca a Sfântului Apostol Iacov, IV, 13-14)

 

„Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.

Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”.

(Sfânta Evanghelie după Matei, VI, 19-21)

 

„Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.

Căci zice: "La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat";

iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii”.

(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, VI, 1-2)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro