* în câteva locuri din oraș, oamenii gospodari au schimbat în bine zona unde locuiesc sau își au sediul de firmă
Nu vorbim aici de acei brăileni, firme etc care distrug și astupă spațiul verde din fața porții cu răzuială de asfalt sau piatră pentru a avea propriul loc de parcare auto, depozit de lemne ș.a.m.d. Este vorba de faptul că în locul unui teren plin cu noroi și praf, cu bălării sau un gard viu neîntreținut – oameni cu bună intenție și simțul frumosului au pus peste pământ piatră sau așchii din lemn colorat (care se găsesc la magazinele de bricolaj și grădinărit, dând amenajării peisagistice un aspect inedit, plăcut, modern și civilizat. Chiar și în cazul unor garduri vechi, din fier ruginit, scoase din uz. Exemplele le-am întâlnit pe Șoseaua Buzăului, linia de centură din Radu Negru și Calea Galați, lângă blocul turn. Și ele mai există…Totul este să ai un sfat al unui specialist/firmă în domeniu, iar în unele cazuri avizele necesare de la Primărie. Iar dacă vorbim de primărie și Seroplant, logoul Brăilei de la aniversarea a 650 de ani de atestare a orașului, realizat din piatră colorată lângă Catedrală, este și acum sugestiv și perfect păstrat. Deci, se poate !