Cât mai costă să îţi dai copilul la creşă, la stat? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât mai costă să îţi dai copilul la creşă, la stat?

• pentru anul 2018, costul mediu lunar de întreţinere este de 633,57 lei lună/copil

 

Consilierii municipali au aprobat în cea mai recentă şedinţă ordinară de Consiliu Local Municipal costul mediu lunar de întreţinere pentru copiii care frecventează creşa în anul 2018. Astfel, pentru cele 3 creşe din municipiul Brăila aflate sub autoritatea CLM Brăila, valoarea a fost stabilită la 633,57 lei/copil/lună, adică  30,17 lei/zi/copil, pentru un număr mediu de 21 de zile lucrătoare.

Costul mediu lunar se calculează în funcţie de cheltuielile de întreţinere, hrană şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament şi materiale igienico-sanitare şi alte asemenea.

Pe lângă această sumă, părinţii mai trebuie să scoată din buzunar şi banii aferenţi contribuţie lunară de întreţinere pentru fiecare copil înscris la creşă, care se stabileşte în funcţie de veniturile acestora şi de numărul copiilor aflaţi în întreţinere. Astfel, dacă venitul mediu brut lunar al părintelui sau reprezentantului legal depăşeşte 700 de lei, contribuţia va fi de 126,6 lei pentru un copil aflat în întreţinere, şi de 63,3 lei pentru doi sau mai mulţi copii în întreţinere. Dacă venitul mediu brut lunar cumulat este între 225 şi 699 de lei, contribuţia va fi de 63,3 de lei pentru un copil, respectiv de 31,6 lei pentru doi sau mai mulţi copii aflaţi în întreţinere. Sunt scutiţi de la plata acestei contribuţii părinţii care au în îngrijire copii expuşi abandonului. Contribuţia poate fi achitată şi prin tichete de creşă, tichete sociale şi/sau cupoane sociale.

Cele 3 creşe la stat din municipiul Brăila au o capacitate de 180 locuri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro