Mergi la conţinutul principal
Când poza bate filmu' prost!

Cătălin Stancu se-ncălzește pentru ”Bad boys la guvernare”

Cum, nu știți cine-i Cătălin Stancu? Vaaaaai, el este exponentul emblematic al liderilor USR! Ei bine, Stancu, pe pagina personală de Facebook, se autocaracterizează ”bad politician”. Ce revelație! Am putea spune că Cătălin Stancu este un vizionar! El a avut tăria să recunoască! Sigur, n-a făcut-o în limba română pentru că suna incomplet. De ce incomplet? Păi, cuvântul ”bad” din Limba Engleză are mai multe sensuri: rău, prost, urât sunt doar câteva dintre ele. Așadar, când Stancu Cătălin - zis și ”Forța Elena”, pe vremea când Elena Lasconi striga și ea turul 2 înapoi, s-a autoproclamat bad politician”, a recunoscut în fața cel puțin a românilor cunoscători ai limbii engleze că este un politician rău și prost. Nu ne referim și la urâțenie pentru că – lucru cunoscut – bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos ca Dracu, așa spune o vorbă. Sigur, ar putea fi vorba despre urâțenia sufletului/caracterului atunci când te îndoi după cum bate vântul puterii de exemplu, când iubitorii progresismului din Brăila n-au cui să se-nchine, că la Dumnezeu nu-i cazul... În fine, cert este că Cătălin Stancu, scuze de cacofonie, s-a înscris și el în trendul momentului și și-a făcut un selfie cu președintele Nicușor Dan. E adevărat că Nicușor se uita în altă parte, după cum se poate observa în poza alăturată, cu un zâmbet încremenit pe chip, același pentru toți fanii lui, indiferent că era cu Delia ori cu Cătălin Stancu. Pe de altă parte, zău că nu ne amintim noi, ăștia de la Scormonitoru, ca la alte ceremonii de ”ungere” în fruntea statului să mai fi fost un așa cult al personalității, un așa pupincurism... Să-i fie de bine președintelui ales! Nouă, om mai vedea ce ni se pregătește! (Bad BOYS de Brăila)

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro