Cabinete stomatologice dotate în patru şcoli din municipiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cabinete stomatologice dotate în patru şcoli din municipiu

Patru licee din Brăila au fost dotate, recent, cu aparatură medicală nouă. Este vorba despre Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci", Colegiul Economic "Ion Ghica", Liceul Teoretic "Panait Cerna" şi Colegiul Tehnic "Constantin D. Neniţescu", unde, potrivit primarului Aurel Simionescu, cabinetele medicale au primit scaune stomatologice moderne, prin finanţare de la bugetul local. Edilul-şef a punctat că întreaga investiţie privind scaunele se ridică undeva la 80.000 lei, la care se adaugă încă 30.000 lei pentru materiale stomatologice. Simionescu a mers, vineri, într-o vizită la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci", alături de jurnaliştii brăileni pentru a inspecta cabinetul stomatologic şi pentru a prezenta noile dotări. "Sunt 4 astfel de cabinete medicale dotate cu scaunul stomatologic în forma pe care o vedeţi, cu partea de sterilizare şi cu partea de compresor, care fac obiectul funcţionalităţii acesteia. Avem unul aici (n.r. Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci), unul la Liceul Economic, dar în locul în care a fost Şcoala 10, unul la «Panait Cerna» şi unul la Chimie. Valoarea este de circa 20.000 lei a fiecărui scaun în parte. Deci 80.000 lei toată chestiunea. Finanţarea este de la Consiliul Local. Copiii pot veni deja. Am întrebat dacă au început să vină şi mi s-a confirmat. Ştiţi că prevenţia până la urmă este una extrem de importantă, mai ales în zona aceasta, dentară. Noi am dat bani şi pentru materiale. Per total, e o sumă - vreo 30.000 lei dacă ţin eu minte. E un început", a declarat Simionescu. Potrivit asistentului medical de la "Murgoci", Elena Manea, odată cu noua aparatură se pot face tratamente complete copiilor, spre deosebire de situaţia precedentă, când personalul era nevoit să se axeze mai mult pe educaţie sanitară şi verificări de rutină. Aceeaşi sursă a punctat că toate cabinetele au mai multe şcoli arondate. "Noi avem 5. În jur de 2.500 - 3.000 de elevi pot să vină aici în funcţie de materialele pe care le avem. Şi noi le facem vizite, le facem educaţie sanitară de la cei mici până la cei mari. Copiii ştiau oricum de existenţa cabinetelor stomatologice în şcoli, pentru că existau şi înainte, dar aparatura era foarte veche şi mai puţin funcţională, astfel că duceam mai mult o activitate de prevenţie", a declarat Elena Manea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro