Cadou de învestire pentru Dragomir | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cadou de învestire pentru Dragomir

Odată instalat în funcţie, noul primar al Brăilei, Marian Dragomir, urmează să primească un cadou greu şi voluminos din partea unui locuitor al municipiului. Nu ştim încă dacă va fi împachetat cu hârtie specială şi dacă va avea o fundă roşie, dar mai mult ca sigur pachetul va sosi prin curierat pe adresa Primăriei, destinatar fiind edilul-şef. Stricăm de pe acum surpriza şi îl anunţăm pe Dragomir că, dacă va avea bunăvoinţa să deschidă coletul, va găsi înăuntru câteva piese auto defecte. Este vorba despre bucşe, pivoţi, amortizoare şi caseta de direcţie pe care brăileanul Vasile Spulber le-a schimbat, zilele trecute, cu altele noi, la autoturismul personal. "Erau puse de anul trecut şi s-au făcut «praf» deja, a trebuit să le înlocuiesc. Aşa că o să i le fac cadou noului primar, poate el o să înţeleagă mesajul şi o să ne repare strada asta care ne distruge maşinile. Cu fostul primar ne-am lămurit! A promis că face, dar n-a făcut nimic. Poate cel nou vine cu mai mult chef de treabă", ne-a declarat, ieri, Vasile Spulber, arătându-ne piesele defecte, strânse într-o roabă. Acesta spune că, după ce Marian Dragomir va fi învestit în funcţie, îi va trimite un colet cu tot ce a înlocuit de pe maşină, ca să vadă la modul palpabil cum stau lucrurile cu anumite străzi din oraş.
Despre Vasile Spulber şi problema sa v-am mai relatat în cotidianul nostru. Acesta este patronul unei societăţi comerciale care are sediul pe Str. Mircea Vodă, din cartierul Radu Negru. Reamintim că, pe acea porţiune de stradă situată la periferia municipiului a funcţionat pe vremuri fosta IELIF, întreprinderea de îmbunătăţiri funciare care se ocupa de canalele de irigaţii şi de desecare din judeţ. Pentru că lucra cu utilaje grele - buldozere, excavatoare, camioane - IELIF a pavat cu plăci groase de beton carosabilul din dreptul sediului său, adică de la intersecţia cu Castanului până la Şoseaua de Centură. Potrivit actualilor chiriaşi ai halelor fostului IELIF, plăcile respective au rezistat bine pe poziţie până în 2013, când pe Str. Mircea Vodă au început lucrările de extindere a sistemului de canalizare, executate de binecunoscuta firmă "Tancrad" SRL Galaţi. Aceiaşi chiriaşi ne-au povestit că plăcile de beton au fost date la o parte, s-au făcut săpături pentru montarea conductelor, s-au astupat gropile, iar plăcile au fost repuse pe poziţie. Toate păreau bune şi frumoase numai că, la foarte scurt timp după aceste operaţiuni, terenul a început să se taseze, de-a lungul şanţurilor săpate de "Tancrad", iar pavelele de beton de la suprafaţă s-au mişcat de la locul lor, formând denivelări adânci pe carosabil. Starea execrabilă a străzii le provoacă mari deservicii agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în halele fostei IELIF. După cum vă informam, în primăvara anului trecut, se afla acolo firma lui Vasile Spulber, care produce piese ambutisate şi ştanţate, o alta care producea armătură metalică pentru ferestre termopan, alta care face fulgi din grâu încolţit etc. În plus, tot acolo îşi desfăşoară activitatea şi un mare distribuitor de butelii de aragaz.
Între timp, producătorul de armături metalice pentru termopane şi-a luat utilajele şi şi-a mutat activitatea într-o hală situată la marginea şoselei Brăila - Focşani, la vreo 10 km de municipiu, lângă satul Muchea. "A preferat să se ducă acolo decât să rămână să îşi distrugă maşinile pe strada asta, care cică e în municipiu, dar arată mai rău decât un drum agricol de pe câmp", ne-a spus, ieri, Vasile Spulber.
Din păcate, într-un fel sau altul, declaraţiile făcute de acesta cu un an în urmă încep să se adeverească. "Din cauza halului în care a ajuns această stradă, începem să pierdem comenzile de la partenerii de afaceri. Firma mea a încărcat 3,5 tone de marfă într-un camion venit de la Iaşi. Din poarta firmei mele şi până la Şoseaua de Centură a municipiului, pe o distanţă de doar 200 de metri, camionului respectiv i s-au stricat suspensiile. M-au sunat de la Iaşi să îmi spună că, în condiţiile astea, nu vom mai putea continua colaborarea. Firmele care îşi desfăşoară activitatea pe strada asta au în total 200 de angajaţi. Îi trimitem în şomaj pentru că cei care au montat canalizarea n-au fost în stare să compacteze bine terenul şi să pună la loc cum trebuie nişte plăci de beton?", se întreba retoric, în aprilie 2015, Vasile Spulber

Reparaţii anapoda

Spulber şi patronii celorlalte firme au sesizat în nenumărate rânduri Primăria Brăila, solicitând să se ia măsuri pentru asfaltarea porţiunii de stradă pe care se află societăţile lor comerciale. Primarul Aurel Simionescu, pe care l-am citat şi noi când am relatat despre această situaţie, a promis că se va interesa la faţa locului şi că va lua măsuri. Mai exact, în aprilie 2015, cotidianul nostru i-a solicitat un punct de vedere primarului Aurel Simionescu. Edilul şef ne-a cerut un răgaz pentru a se documenta cu privire la cele sesizate. În mai puţin de o oră, Simionescu a revenit telefonic pentru a ne informa că, într-adevăr, reclamaţia se confirmă. "E corectă observaţia! Sunt probleme cu strada respectivă şi îi voi solicita constructorului să facă reparaţiile necesare. Se va încerca nivelarea plăcilor de beton existente acolo, iar dacă acest lucru nu va fi posibil plăcile vor fi scoase, iar strada va fi acoperită cu un strat de piatră, urmând ca ulterior, când se vor putea aloca fondurile necesare, să se facă o asfaltare corespunzătoare", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu, pe 4 aprilie 2015.
Edilul-şef Simionescu, cel care astăzi îşi încetează oficial mandatul, s-a ţinut de cuvânt, în primăvara lui 2015, şi a trimis o echipă de muncitori să niveleze carosabilul, însă felul cum s-a lucrat mai mult a stricat decât a reparat. "Au turnat un strat de piatră peste betonul existent, doar pe câţiva zeci de metri, la capătul dinspre intersecţia cu strada Castanului. Pietrişul pus atunci nu a rezistat decât câteva săptămâni, apoi s-au format gropi care sunt din ce în ce mai late, iar când plouă se formează bălţi pe care nici nu mai poţi să le ocoleşti. Totul s-a făcut în bătaie de joc", ne-a relatat, în primăvara acestui an, mai exact la mijlocul lunii martie 2016, Vasile Spulber. Acesta a mai cerut odată, la vremea respectivă, în mod public, Primăriei Brăila să facă ceva pentru rezolvarea situaţiei. Lucrurile se află, însă, şi la ora actuală, în acelaşi stadiu, astfel că Vasile Spulber, care şi-a pus mâinile în cap când a văzut factura emisă de service-ul unde şi-a dus maşina la reparat, s-a hotărât să îi trimită acel cadou simbolic noului primar ales, Marian Dragomir, în speranţa că schimbarea de la vârful Primăriei va aduce o schimbare concretă şi pe strada Mircea Vodă din cartierul Radu Negru.
Alături de Vasile Spulber protestează şi Alexandru Necula, patronul firmei distribuitoare de butelii de aragaz. Acesta se plânge că are mari probleme cu maşinile sale de distribuţie, care abia reuşesc să parcurgă cei câţiva zeci de metri de stradă pentru a ieşi sau intra în curtea societăţii. "Plătesc milioane de lei noi pe an taxe şi impozite. Anul trecut i-am dat statului 5 milioane de lei şi ce am primit în schimb? O stradă care îmi distruge maşinile! Vă spun sincer că mi-e şi ruşine să mai vin la sediu cu partenerii de afaceri din alte oraşe. Când mă vizitează la Brăila prefer să mă duc cu ei pe undeva prin oraş pentru a discuta afaceri decât să îi aduc aici, să mă fac de râs cu strada asta", spune Alexandru Necula.
Cei doi patroni mai spun că lucrările făcute de "Tancrad", atunci când au montat conductele de canalizare, au nenorocit strada degeaba. "Măcar dacă făceau treaba până la capăt. Păi, au pus canalizare, dar nu au făcut şi scurgeri pentru apele pluviale. Din cauza asta, toată apa de ploaie rămâne să băltească pe stradă şi de-aia gropile se fac din ce în ce mai mari".

Cum se fac reparaţiile de străzi în Brăila

Supăraţi de felul cum stau lucrurile pe strada lor, Vasile Spulber şi Alexandru Necula ne-au dat, ieri, un exemplu despre felul cum se lucrează în oraşul nostru la reparaţiile stradale. "Au început, de câteva zile, să plombeze şoseaua de centură, între Şos. Vizirului şi Şos. Buzăului. Ieri (marţi n.n.) au turnat asfalt în zona liniei de tramvai, lângă Grădina Zoologică, iar azi (ieri n.n.) au dat asfaltul la o parte, fiindcă deja se tasase. Cum să nu se taseze dacă au pus asfaltul direct pe pâmănt. Am văzut cu ochii mei, ştiu ce spun, că doar trec zilnic de câteva ori pe acolo, cu maşina. Azi am constatat că pun nişte piatră în gropile alea, ca să toarne asfalt din nou. Cam aşa se face treaba la Brăila...", ne-a relatat Vasile Spulber.
Reprezentanţii Primăriei Brăila au confirmat faptul că pe acel tronson al şoselei de centură, care se află în administrarea municipiului, se lucrează de câteva zile la reparaţii prin plombări. Cei de la Primărie au confirmat, de asemenea, că asfaltul turnat marţi în curba din zona liniei de tramvai a trebuit raşchetat pentru a fi înlocuit. Aceştia spun, însă, că nu a fost o eroare de execuţie ci pur şi simplu fundaţia şoselei s-a tasat. "Acea porţiune de drum are nevoie de o reparaţie capitală, deoarece este foarte veche, iar fundaţia nu mai face faţă traficului actual. Din această cauză apar astfel de tasări care trebuie astupate. Nu se pune problema că s-ar fi pus asfalt direct pe pământ, asta n-avea cum să se întâmple", ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, un funcţionar din cadrul Primăriei. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro