Campionatul de Minifotbal Brăila – etapa a 11-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campionatul de Minifotbal Brăila – etapa a 11-a

• victorii clare pentru FC Buzăului și Pretenașii&Keleș Auto înaintea meciului direct • Ionuț Smeu a fost declarat jucătorul etapei, iar Silviu Crăciun a fost creditat cu cel mai frumos gol • golgheterul rundei a fost Bogdan Baciu, iar Ionuț Coman a fost desemnat drept cel mai bun portar

 

În etapa a 11-a, primele două clasate, FC Buzăului și Pretenașii&Keleș Auto, au făcut o ultimă verificare înaintea meciului direct dintre ele care este programat în runda următoare. Ambele au obținut victorii categorice. Echipa de pe locul al treilea, Valraz, s-a chinuit să obțină o victorie la limită, 6-5, în partida cu ocupanta locului al 13-lea, Inter Brăila.

“FC Buzăului nu a avut nicio emoție în fața celor de la PNT, rezultatul final fiind stabilit încă din prima repriză. Prin victoria obținută în această etapă, 5-0, din partida cu FC Brăila, Pretenașii&Keleș Auto se menține pe locul secund al clasamentului, la egalitate de puncte cu FC Buzăului. Iar în etapa următoare va avea loc derby-ul dintre primele două clasate. Înfruntarea dintre echipele aflate în coada clasamentului a fost una palpitantă, cu multe răsturnări de scor și s-a încheiat cu victoria echipei Steaua Dunării, pentru care Ștefan Aftodor a marcat un hattrick. Amicis, pentru care Silviu Crăciun a marcat de trei ori, a făcut instrucție cu Riders și a câștigat cu 8-1. Valraz a avut emoții până la final în disputa cu cei de la Inter, câștigată la limită, 6-5, partidă în care de asemenea Dragoș Mucuță și-a trecut în cont trei reușite.

Juventus a urcat pe locul al 6-lea, după victoria cu 7-4 obținută în fața echipei de pe locul al 8-lea, Galaxy. Emanuel Pârlițeanu a înscris trei goluri pentru echipa “bătrânilor”, Juventus Old-Boys, în confruntarea cu Liverpool”, a comentat Paul Stoian, organizatorul Campionatului de Minifotbal Brăila.

Cel mai bun jucător al acestei runde a fost Ionuț Smeu (FC Buzăului), cu șase reușite Bogdan Baciu (Sporting) a fost golgheterul etapei. Ionuț Coman (Juventus) a fost declarat cel mai bun portar, iar cu cel mai frumos gol a fost creditat Silviu Crăciun (Amicis).

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 11-a:

Sporting - Steaua Dunării 8-10

Riders - Amicis 1-8

Inter - Valraz 5-6

PNT - FC Buzăului 0-7

Juventus - Galaxy 7-4

Juventus Old-Boys - Liverpool 5-2

Pretenașii&Keleș Auto - FC Brăila 5-0

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro