Cancerul mamar, complet vindecabil dacă e depistat la timp | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cancerul mamar, complet vindecabil dacă e depistat la timp

Cancerul mamar este una dintre maladiile grave care duc la decesul pacientelor, dacă nu este depistat din timp. Însă femeile trebuie să ştie că această boală este vindecabilă, iar acest lucru depinde în totalitate de ele. Un control de rutină măcar o dată pe an ar putea face diferenţa între viaţă şi moarte. Cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, şi tehnologia avansată vine în ajutorul medicilor şi îi ajută în diagnosticarea precoce a acestei maladii.
Săptămâna trecută, cotidianul nostru v-a prezentat un aparat ultraperformant, ecograful Acuson S2000 cu Automated Breast Volume Scanner (Scanare Automată a Volumului Mamar), care are exact acest rol: de a depista din timp cancerul mamar. Acesta se află la cabinetul dr. Claudiu Leonida, "Kaliophion Medical".
Cu ajutorul ecografului Acuson cu AVBS, medicul poate diagnostica o pacientă cu o precizie de aproape 90% şi, cel mai important, într-un timp foarte scurt.

Ecografia 3D, punctul de plecare

"În general, pacientele la care se descoperă ecografic o formaţiune tumorală la nivelul sânilor se împart în 3 categorii: tumoră cu aspect benign, tumoră cu aspect malign şi tumoră borderline, cu caracteristici mixte, atât benigne cât şi maligne. Dacă la primele două categorii, conduita terapeutică este clară, adică la cele benigne monitorizarea se face la anumite intervale de timp, iar la cele maligne se face biopsie, apoi intrarea în circuitul oncologic, la ultima categorie, ca medic, eşti pus în faţa unei dileme profesionale: «Ce faci?» Poţi recomanda pacientei să revină peste o perioadă şi să o reexaminezi ecografic, dar dacă tumora este malignă, când revine la control poate să fie deja într-un stadiu prea avansat. Sau poţi să îi recomanzi biopsie, dar dacă tumora este benignă, supui pacienta unui stres atât fizic, cât şi mental până primeşte rezultatul la biopsie", spune dr. Claudiu Leonida.
Deci, ce faci? Răspunsul vine tot de la medic, iar ajutorul de la ABVS. Ecografia 3D poate evidenţia o leziune la nivelul sânului, în trei planuri de incidenţă, apoi se încadrează pacienta în una din categoriile menţionate mai sus.

Examenul Doppler, pasul doi

Dacă pacienta se află în a treia categorie, Acuson S2000 cu ABVS mai are şi alte posibilităţi tehnologice de investigare suplimentară, pentru a putea ajuta medicul în luarea unei decizii şi orientarea pacientei către pasul următor. "Pentru început, se efectuează un examen Doppler. În general, cancerul, fiind o tumoră activă, cu celule care se înmulţesc, necesită un aport sanguin crescut, lucru care se evidenţiază prin formarea unor noi vase de sânge la nivelul tumorii. Examenul Doppler poate pune în evidenţă aceste vase, care la o tumoră benignă, chist, nu se observă sau sunt slab reprezentate", a explicat dr. Leonida.

Elastografia, pasul trei

Următoarea etapă este elastografia. Aceasta evaluează cu ajutorul ultrasunetelor gradul de elasticitate al unei tumori. Diferenţe între o tumoră benignă şi una malignă se observă şi la acest nivel. "Un chist sau un fibroadenom sunt mai moi şi mai elastice. Un cancer este mai dur, datorită densităţii mai mari a celulelor de la acest nivel. Elastografia evaluează acest aspect, raportându-se la elasticitatea ţesuturilor din jur, pentru că fiecare femeie are sânii altfel din punct de vedere al consistenţei interne", a adăugat medicul specialist.

Palparea virtuală - Virtual Touch, pasul patru

Un alt avantaj al acestui ecograf este Virtual Touch sau palparea virtuală. Este o tehnologie inventată de Siemens, care foloseşte un fascicul de ultrasunete de frecvenţă joasă pentru a evalua viteza de propagare a acestor ultrasunete la nivelul anumitor ţesuturi şi formaţiuni. Tot datorită densităţii diferite a tumorilor maligne, viteza de propagare a ultrasunetelor este mai mare într-o tumoră malignă decât într-o tumoră benignă.

Diagnostic cu o acurateţe de aproape 90%

Toate aceste posibilităţi de investigare menţionate mai sus permit o mai bună încadrare a pacientei într-o grupă de risc ce necesită aprofundare imediată sau în grupa de monitorizare. "Aş vrea să fac totuşi precizarea că diagnosticul de certitudine este pus numai de examenul anatomopatologic, adică de biopsie, atunci când anatomopatologul vede celulele neoplazice la microscop, chiar dacă ecografistul sau clinicianul sunt convinşi 99% că pacienta are o tumoră malignă. Dar combinarea ecografiei 3D cu examenul Doppler, elastografia şi Virtual Touch pot, cu o acurateţe de aproape 90%, să precizeze dacă este necesară biopsia sau dacă este suficientă monitorizarea", a mai precizat Claudiu Leonida.

Totul dacă pacienta se prezintă la timp la control

Trebuie menţionat faptul că toate aceste investigaţii cu aparatul ultraperformant sunt aproape inutile dacă pacienta se prezintă târziu la doctor, adică boala se află în stadii avansate. În acest caz, se poate evalua extensia locală a bolii şi confirmarea suspiciunii unui asemenea diagnostic.
"În concluzie, cel mai important aspect pe care femeile trebuie să îl reţină este că prevenţia este cea mai bună armă împotriva acestei boli şi nu numai a acesteia. O dată pe an măcar dacă ajung la medic pentru investigare, fac o investiţie în propriul lor corp. Şi este şi mai ieftin, pentru că, atunci când boala este diagnosticată în stadii avansate, cheltuielile cresc exponenţial, atât pentru sistemul asigurărilor de sănătate - spitalizare, chimioterapice, radioterapie, intervenţii chirurgicale - cât şi pentru pacientă, deplasări la centre universitare mari, cheltuieli logistice etc. Iar suferinţa fizică şi cea mentală sunt inestimabile, din punctul meu de vedere. Dorinţa mea, ca rezultat final al acestei investiţii tehnologice, este ca Brăila să ajungă pe ultimul loc în ţară la mortalitatea prin cancer la sân şi la cheltuielile medicale aferente acestei boli", a încheiat dr. Claudiu Leonida.


Citeste şi: Aparat ultraperformant pentru depistarea cancerului mamar

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro