Potrivit AFP, Conrad Murray, în vârstă de 57 de ani, s-a născut în insulele Antile, unde şi-a petrecut copilăria alături de bunici. La vârsta de şapte ani, el s-a mutat împreună cu mama şi cu socrul acesteia în Trinidad-Tobago, unde şi-a făcut studiile secundare şi a lucrat pentru o companie de asigurări.
În 1978, la vârsta de 25 de ani, Conrad Murray l-a întâlnit pentru prima oară pe tatăl său, medic în Houston. Doi ani mai târziu, urmând exemplul tatălui său, tânărul Conrad s-a mutat în Houston şi s-a înscris la Southern Texas University, obţinând după trei ani o primă diplomă de medic. Şi-a continuat studiile la Meharry Medical College din Nashville (Tennessee), apoi la Mayo Clinic din Rochester (Minnesota) şi la Loma Linda University Medical Center (California).
A decis să se specializeze în cardiologie, urmând cursurile Universităţii din Arizona, iar apoi pe cele ale Universităţii din San Diego din California.
În 2000, el şi-a deschis primul cabinet de cardiologie, în Las Vegas, iar apoi, în 2006, un Institut de Cardiologie într-un cartier defavorizat din Houston. În paralel, a practicat chirugia cardiovasculară la Doctors Hospital din Houston, unde a efectuat peste 100 de operaţii.
Până la problemele sale cu justiţia apărute în urma decesului lui Michael Jackson, istoricul acestui medic cardiolog era ireproşabil.
