Carnea s-ar putea scumpi şi cu 50% de anul viitor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Carnea s-ar putea scumpi şi cu 50% de anul viitor

Preţul cărnii de porc se va majora cu până la 25%, al celei de oaie şi capră cu până la 50%, iar al celei de pui cu maxim 20%, încă din primele luni din anul 2010, dacă România nu va obţine din partea Comisiei Europene o prelungire a perioadei în care se pot acorda ajutoarele de stat, au declarat reprezentanţii marilor producători din domeniu.
"Subvenţia pe cap de animal reprezintă aproximativ 20% din costul de producţie al cărnii de porc, iar în lipsa acesteia, producătorii nu vor avea cum să susţină costurile. Astfel, ne putem aştepta ca din primele luni ale lui 2010 preţul cărnii de porc să crească cu peste un leu pe kilogram", a declarat preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz. Astfel, acesta a explicat că dacă, în prezent, un kilogram de carne de porc în viu poate fi cumpărat cu circa 5,2 lei/kg, după primele luni din 2010 acesta ar putea ajunge până la 6,4 lei/kilogram. "Cred că în alte condiţii vor dispărea producătorii, pentru că oricum sunt în pierdere. Dacă nu se găseşte o soluţie ca şi producătorii să poată obţine cât de cât profit ei vor închide. De asemenea, o altă situaţie gravă va fi reducerea efectivelor de animale, mai ales în contextul în care deja unele dintre firmele mari au început să ia această măsură", a mai spus Caruz.
De asemenea, crescătorii de ovine şi bovine spun că ajutoarele de stat care s-au putut acorda până în acest an reprezentau până la 50% din costul de producţie, valoare pe care nu o pot acoperi decât prin majorarea preţurilor. "Dacă nu vom mai primi ajutoarele de stat va trebuie să adăugăm cam 5 lei/kilogram. Ne aşteptăm să scadă vânzările, dar nu suntem noi de vină dacă nu ni se acordă niciun fel de subvenţie. Ori trebuie să închidem porţile, ori să ridicăm preţurile", a declarat preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Bovine din România, Toader Neaţă. Potrivit acestuia, producătorii vor vinde din 2010 un kilogram de vită la abator cu 13 lei, iar un kilogram de mânzat va fi 15 lei, faţă de 8 lei/kilogram, respectiv 10 lei/kilogram, în prezent.
Totodată, marii producători de carne de pui declarau recent că preţul produselor obţinute de aceştia va creşte începând cu 2010 cu până la 20%, tot ca efect al neacordării subvenţiilor, iar unii producători ar putea chiar să renunţe la această activitate.
Reprezentanţii patronatelor din sectorul creşterea animalelor speră totuşi ca Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) să notifice Comisia Europeană şi astfel să obţină o prelungire a perioadei în care se pot acorda ajutoarele de stat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro