Cartea de la pagina 8: ÎNGRIJIREA COPILULUI BOLNAV, DR.BERNARD VALMAN, Editura Litera, Bucureşti, 2014 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: ÎNGRIJIREA COPILULUI BOLNAV, DR.BERNARD VALMAN, Editura Litera, Bucureşti, 2014

Cartea oferă informaţii sub forma unor fişe de observaţie în care sunt înscrise diferite simptome pe care le pot prezenta copiii şi care pot fi de folos părinţilor pentru diferenţierea unor probleme uşoare de sănătate de cele care necesită intervenţie medicală.
Autorul abordează bolile care s-ar putea manifesta începând cu vârsta de sub 1 an a copiilor şi continuând cu cele specifice copiilor şi conţinând cu cele specifice copiilor mai mari.
Bolile contagioase, ale muşchilor, oaselor şi articulaţiilor, boli de piele, ale sângelui şi cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului respirator, boli ale sistemului nervos, ale urechii şi ochilor, probleme de comportament şi emoţionale, afecţiuni ale cavităţii bucale şi ale dinţilor, ale sistemului digestiv, dereglări hormonale, boli renale şi genitale, precum şi bolile genetice, toate acestea sunt tratate în paginile cărţii. Sunt prezentate simptomele, cauzele posibile şi măsurile necesare care trebuie luate de părinte până la investigarea medicală. Fişele de observaţie sunt însoţite şi de imagini edificatoare pentru stabilirea exactă a problemei medicale pe care o întâmpină copilul.
Cartea se încheie cu un capitol de prim ajutor şi îngrijirea copilului bolnav, unde părinţilor li se oferă indicaţii pentru verificarea respiraţiei, poziţia laterală de siguranţă, resuscitarea cardio-pulmonară, sufocare, sângerări, şoc, arsuri, leziuni oculare, leziuni ale capului, fracturi sau ingerare de substanţe otrăvitoare.
Cartea este foarte utilă, informaţiile oferite sunt de calitate, sfaturile practice sunt esenţiale pentru îngrijirea copilului bolnav, întrebările părinţilor îşi găsesc răspunsuri în paginile volumului, ajutându-i să ia decizii judicioase pentru sănătatea propriilor copii.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro