Cartea de la pagina 8: BIBLIOTECARA DE LA AUSCHWITZ, ANTONIO G. ITURBE, Editura Rao, Bucureşti, 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: BIBLIOTECARA DE LA AUSCHWITZ, ANTONIO G. ITURBE, Editura Rao, Bucureşti, 2015

Romanul prezintă întâmplarile din viaţa unei fete de 14 ani care se afla alături de alţi copii în blocul 31, o mică oază de linişte în interiorul lagărului de concentrare. În acest spaţiu, prizonierul Fredy Hirsch primeşte permisiunea să creeze un spaţiu destinat copiilor, pe care acesta l-a transformat în şcoală. În acest bloc 31 exista şi o foarte mică bibliotecă, formată din mai puţin de zece cărţi, pe care Dita are rolul să o protejeze. Fetiţa ajunge astfel de multe ori să-şi rişte viaţa pentru cărţile pe care le iubeşte şi de existenţa cărora naziştii nu ştiau nimic. Cărţile reprezintă pentru Dita, dar şi pentru ceilalţi prizonieri, o posibilitate de „evadare" din lumea dură în care sunt nevoiţi să trăiască.
Cititorul află, puţin câte puţin, nu numai povestea Ditei, ci şi pe aceea a celorlalţi supraveghetori şi profesori din blocul 31. De asemenea, sunt prezentate aspecte terifiante ale vieţii în lagărul de concentrare, pe unde trecea deseori doctorul Mengele (celebrul medic care făcea experimente în laboratorul său), aflat în căutare de noi victime pentru ororile pe care le punea la cale, unele dintre ele fiind descrise în detaliu.
"Bibliotecara de la Auschwitz" este o poveste despre curajul impresionant de care dă dovadă o adolescentă, mânată doar de iubirea ei pentru cărţi.
"Antonio G. Iturbe ne spune o poveste fantastică şi plină de speranţă, pe care a ştiut să o transforme într-un roman tulburător şi pasionant, «Bibliotecara de la Auschwitz», după patru ani de cercetări şi călătorii în care s-a confruntat cu îndoieli, ipoteze şi multe emoţii".
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro