Cartea de la pagina 8: COMOARA MARELUI HAN, CLIVE CUSSLER şi DIRK CUSSLER, Editura RAO, Bucureşti, 2008 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: COMOARA MARELUI HAN, CLIVE CUSSLER şi DIRK CUSSLER, Editura RAO, Bucureşti, 2008

Legendarele personaje ale seriei, Dirk Pitt şi cel mai bun prieten al său, Al Giordino au parte de o nouă aventură care reuşeşte să surprindă şi să incite cititorul la lectură, peisajul schimbându-se treptat şi trecând de la lacurile îngheţate din Siberia la nisipurile fierbinţi ale deşertului Gobi. Totul pentru că cei doi prieteni de o viaţă sunt în căutarea uneia dintre cele mai controversate şi misterioase comori din Shangdo, Mongolia. De această dată este vorba chiar de comoara marelui Genghis-Han, cel mai mare cuceritor al tuturor timpurilor. Deşi extrem de cunoscut, totuşi, o bună parte din viaţa sa este redescoperită de personajele lui Clive Cussler.
în această încercare, cei doi îi au alături şi pe copiii lui Dirk Pitt - Dirk junior şi Summer, care se ridică la înălţimea aşteptărilor celebrului lor tată şi reuşesc să surprindă prin inventivitate, trecând cu bine peste obstacolele şi situaţiile imprevizibile cu care se confruntă.
Aventura porneşte de la o descoperire arheologică făcută la Shanctu, China, în 1937, o cutie de lemn galben, lăcuit în care se aflau două obiecte - "o piele de animal, cu pete de culoare neagră şi galbenă, identică modelului de camuflaj al unui leopard sau ghepard, rulată ca un pergament, legată la capete cu curele din piele. Celălalt obiect era un tub de bronz patinat, sigilat la un capăt, dar având un capac detaşabil la celălalt".
Lectura vă va ţine şi de această dată cu sufletul la gură, dovedind încă o dată că este foarte greu, dacă nu imposibil ca autorul Clive Cussler să fie întrecut la capitolul romane de aventură.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro