Cartea de la pagina 8: FLUTURELE NEGRU, RADU PARASCHIVESCU, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: FLUTURELE NEGRU, RADU PARASCHIVESCU, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010

Aşadar cartea ne transpune în Roma începutului de secol XVII printre cârciumari, marchizi, prostituate, cartofori şi târgoveţi, multe dintre aceste figuri devenind modele pentru pânzele artistului.
Cartea împleteşte aspecte din viaţa pictorului cu intrigile din sânul Bisericii conduse de Papa Camillo Borghese, de asemenea apar în paginile romanului biografic şi câteva prelegeri pe tema artei.
Atractivă este însăşi existenţa lui Caravaggio, care a fost supranumit „Anticristul picturii", scandalizând întreaga Romă datorită îndrăznelii sale de a picta pe pereţii bisericilor icoane ce au avut drept model prostituate în ipostaze de Fecioare.
Cunoscătorii vor putea descifra cu siguranţă simbolurile ascunse ale picturilor sale, spre exemplu în imaginea lui Amor gol şi cu braţele deschise din „Amor vincit omnia" se poate distinge ispita Romei, oraşul decadenţei, dar şi iubirea pictorului pentru cetatea eternă.
Romanul lui Radu Paraschivescu din punct de vedere narativ este structurat pe două planuri, unul al povestirii, al întâmplărilor şi altul confesiv, Caravaggio mărturisindu-se maestrului său Simone. Din aceste confesiuni aflăm justificarea faptelor nelegiuite ale pictorului, care culminează cu o crimă. Acesta este bântuit de culoarea neagră, a morţii, a întunericului încă din copilărie. Un fluture negru, copleşitor îi obsedează nopţile şi îl marchează, de unde şi caracteristica dominantă a picturilor sale - acel fundal de culoare neagră specific operelor lui.
Volumul cuprinde şi o serie de reproduceri ale picturilor lui Caravaggio care ajută cu siguranţă la reanimarea unei epoci de glorie pentru istoria artei, cum a fost cea a Renaşterii italiene.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro