Cartea de la pagina 8: MINUNATA LUME A LUI TOM GATES, LIZ PICHON, Editura Arthur, Bucureşti, 2014 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: MINUNATA LUME A LUI TOM GATES, LIZ PICHON, Editura Arthur, Bucureşti, 2014

"Minunata lume a lui Tom Gates" este o carte care se citeşte cu plăcere şi care ne introduce în lumea puştiului curajos şi hotărât, pe nume Tom Gates. Cititorul însoţeşte personajul acasă, alături de familia sa, la şcoală, unde află care sunt colegii preferaţi, cu cine intră în conflict, cum justifică temele nefăcute, cum reuşeşte să plătească toate poliţele celor care într-un fel sau altul l-au deranjat.
Evident, întâlnim în paginile cărţii şi o infantilă poveste de dragoste. Lui Tom îi place de Amy, dar şi lui Marcus - un coleg care încearcă tot timpul să pară deştept, dar pe care Tom îl pune mai mereu la locul lui.
Tom şi Amy au pasiuni comune, între care preferinţa pentru muzică, îndeosebi pentru formaţia Dude3 care urmează să concerteze în oraşul lor. Tom însuşi are o formaţie de muzică rock şi va face tot posibilul să-şi întâlnească idolii.
Ineditul cărţii constă în prezenţa numeroaselor ilustraţii care însoţesc aproape fiecare frază a romanului, nişte schiţe care vor să prezinte o altă pasiune a lui Tom Gates şi anume aceea de a desena în timpul orelor pe caietele de curs. Ilustraţiile îi ajută însă pe micii cititori să pătrundă mai uşor în lumea cărţii, în gândurile şi sentimentele eroului, menţinând totodată şi umorul textului.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro