Casele de Asigurări de Sănătate au renunțat la grevă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casele de Asigurări de Sănătate au renunțat la grevă

• începând de astăzi, activitatea din Casele de Asigurări de Sănătate revine la normal • angajații au renunțat la grevă, la scurt timp după ce proiectul de lege privind majorarea salariilor din CNAS a fost votat, ieri, în Camera Deputaților, ca for decizional • nemulțumiri sunt acum și din partea angajaților din direcțiile de sănătate publică și a farmaciștilor, care reclamă salariile mici, lipsa personalului și amenință și ei cu proteste

 

Casele de Asigurări de Sănătate au oprit greva, după ce au primit ce au cerut. Bani în plus la salarii. Proiectul de lege care prevedea majorarea lefurilor angajaților CNAS a fost adoptat, ieri, de Camera Deputaților. Mulțumiți de rezultatul votului, sindicaliștii din Blocul Național au renunțat, ieri, la acțiunea de protest programată în Piața Victoriei, unde erau deja adunați mii de manifestanți din toată țara, inclusiv angajați ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila. Așadar, de astăzi, activitatea din instituții revine la programul normal, unde angajații se întorc cu certitudinea unor salarii mai mari.

Proiectul de lege privind majorarea salariilor a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 203 voturi ”pentru”, unul ”împotrivăși 55 de ”abțineri”. Este vorba mai exact despre Ordonanța Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății.

Conform noilor prevederi legislative, salariul și celelalte drepturi ale personalului CNAS și al caselor de asigurări se vor stabili ”la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”.

Amintim că protestul din CNAS a durat nouă zile și a fost unul generalizat, cu reducerea programului de lucru cu publicul la două ore pe zi, respectiv una dimineața și una după-amiaza, și doar pentru situații de urgențe. Totodată, sindicaliștii au anunțat inclusiv blocarea plăților către furnizorii de servicii medicale, în toată țara, primii vizați fiind spitalele.

 

Nemulțumiri și în rândul angajaților direcțiilor de sănătate publică și al farmaciștilor

Potrivit Digi24.ro, Grupul de inițiativă al farmaciștilor din România și Sindicatul Național al Farmaciștilor din România anunță că farmaciști din toată țara vor participa la un protest organizat miercuri, 15 noiembrie, în Piața Victoriei. Farmaciștii reclamă că în ultimii ani „nu a fost luată nicio măsură de sprijinirea acestui sector, deși este unul hiper-reglementat” și că „farmacistul este o profesie de care autoritățile își aduc aminte doar atunci când sunt la ananghie, acesta fiind uitat însă din discuțiile care vizează strategii de sănătate sau programe de prevenție”. Aceștia solicită, printre altele, decontarea la termen de către CNAS a medicamentelor eliberate de farmacii, implicarea farmacistului în monitorizarea pacienților cu boli cronice și „plata serviciilor farmaceutice pentru a putea susține cheltuielile de funcționare, inclusiv pentru remunerarea personalului farmaceutic la un nivel corespunzător pregătirii”. Și angajații din direcțiile de sănătate publică sunt nemulțumiți de salarii și de lipsa personalului. Sunt 20 de DSP-uri care nu au medici pentru inspecție și control în spitale. În toate DSP-urile sunt doar 40 de medici care verifică situația inspecțiilor din unitățile sanitare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro