Cazuri noi de Covid la Brăila. Primul deces din acest an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cazuri noi de Covid la Brăila. Primul deces din acest an

* după o lungă perioadă de acalmie, când situația covid părea a se fi încheiat definitiv, la Brăila astăzi a fost înregistrat primul deces din acest an, din cauze asociate acestui virus * este vorba despre o pacientă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, în vârstă de 67 de ani, cu multiple comorbidități * numai în ultima săptămână, aici au fost confirmate, în total 18 cazuri, din care două în rândul copiilor

 

 

 

După o perioadă mai lungă de relaxare, cu zero cazuri de Covid și în județul nostru, testele de laborator confirmă un nou episod de îmbolnăviri. Conform datelor puse la dispoziție cotidianului ”Obiectiv” de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila este vorba despre  18 pacienți testați pozitiv, din care 8 sunt spitalizați. ”Din data de 24.07.2024 au fost testați pozitiv pentru Sars-CoV-2 un număr de 18 pacienți, din care opt au avut nevoie de internare: 2 copii internați la Spitalul Clinic de Pediatrie Sfântul Ioan din Galați, 6 pacienți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila”, după cum ne-a informat directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină, cu precizarea că, la acest moment, niciun pacient nu este internat în secția ATI. În schimb, potrivit acestuia, astăzi s-a înregistrat și un deces din cauze asociate Covid-19, fiind primul astfel de caz din acest an. Este vorba despre o pacientă, în vârstă de 67 de ani, internată pe secția Medicină Internă, cu multiple comorbidități.

Și la nivel național, numărul cazurilor de Covid este în creștere, în ultimele săptămâni. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) anunța marți că, în perioada 15-21 iulie s-au înregistrat 2.015 cazuri noi de Covid-19, ceea ce reprezintă o creștere cu 60% față de săptămâna precedentă. De asemenea, conform INSP, comparativ cu același interval din luna iunie, numărul îmbolnăvirilor a crescut de 6,5 ori, în perioada 17-23 iunie fiind raportate astfel 310 cazuri.

Tot în ultima săptămână, la nivel național, au fost raportate 11 decese cauzate de Covid-19 și doar într-un singur caz a fost vorba despre un pacient care prezenta comorbidități.

 

3,5 milioane de români infectați de la începutul pandemiei

 

Conform aceleiași surse, până la acest moment, pe teritoriul României au fost înregistrate, în total, peste 3,5 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 și aproape 69.000 de persoane diagnosticate au decedat. Vorbim, în total, despre efectuarea a 14 milioane de teste RT-PCR și aproximativ despre utilizarea a 15 milioane de teste rapide antigenice.

Amintim că primul caz de Covid-19 a fost confirmat în România la data de 26 februarie 2020. La fel ca în țările afectate anterior, boala a evoluat rapid, debutând cu un număr redus de cazuri confirmate și ajungând până la 3,5 milioane, astăzi.

La nivel mondial, primul caz confirmat a fost la data de 17 noiembrie 2019, în China, la un bărbat în vârstă de 55 de ani din orașul Wuhan. Ulterior, virusul s-a extins rapid și în afara Chinei. În ianuarie 2020 fiind confirmate primele cazuri și din Thailanda, Japonia, Coreea de Sud și SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro