Dar ultimii cinci ani au însemnat şi dezvăluirea numeroaselor matrapazlâcuri făcute la nivel înalt. Acum ni se pare că până în 2004 a fost o linişte mormântală. Dormeam liniştiţi, alţii (ne) lucrau pentru ei. Dar, în definitiv, ceea ce nu ştiam era ca şi cum nu s-ar fi întâmplat. Acum ştim, deşi încă nu totul. Ştim de Hayssam, de EBA, de intervenţii şi presiuni în anchete penale, de dosarul Zambaccian şi de ipocrizia parlamentarilor, de privilegiile acestora, de chiriile mărunte pentru demnitarii cu lefuri uriaşe, de pensiile uriaşe în castele profesionale. E mai bine că ştim despre atâtea şi atâtea mizerii câte se fac şi că de multe ori nevinovăţia este obţinută în instanţă direct proporţional cu statutul social al acuzatului? Ne face mai bine că am aflat cât s-a furat în anii trecuţi, cum s-a irosit parte din banii publici şi că luna trecută era cât pe ce să n-ajungă fondurile pentru plata salariilor şi pensiilor?
Sigur că ne-au picat prost! Ştim toate astea, dar la ce ajută, câtă vreme contravaloarea oalelor sparte este mai mereu trecută în spinarea contribuabilului? După cinci ani, simţul dreptăţii nu e oficializat, iar respectul faţă de noi înşine figurează ca restanţă. Da, poate că trăim mai bine ca în 2004, dar am rămas la fel de bolnavi în mentalitate.
