Ce faci și ce vrei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce faci și ce vrei

S-au scurs  4 ani de când ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am fost însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Când vrei întotdeauna ceea ce faci, și vrei ceea ce Voia Lui vrea, dispare orice frică. Nu este urmă de frică atunci când voia Ta este totuna cu Voia Lui, și urmezi cu fapta acea Voie. Eliberarea de orice frică nu este posibilă pe alt drum, pentru că doar separarea voilor este sursa fricii.

Urmarea Voii lui Dumnezeu, făcută cu încordare, deși este o alegere bună, nu poate produce liniștire, pentru că voia ta și Voia Lui Dumnezeu încă nu sunt totuna, ci separate, chiar dacă acțiunile ar urma Voia lui Dumnezeu. Vrei cu adevărat să-i faci Voia, renunțând la vreo proprie voie?

Renunțarea la voia proprie presupune o iubire totală, fără urmă de îndoială și fără urmă de reținere. Presupune reamintirea naturii tale adevărate, care nu știe de nicio frică, pentru că este doar Iubire.

Când voia Lui devine voia ta, atunci voia ta este totalmente sinceră chiar cu tine; abia atunci iubești și te iubești cu adevărat. Până atunci, frică și încordare.

Iubirea desăvărșită alungă orice frică.

Orice gând produce un efect.

Poți crede, de astăzi, că ești doar Iubire?

 

„Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.

Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.

În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită.

Din aceasta cunoaştem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său.

Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii.

Cine mărturiseşte că Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne întru el şi el în Dumnezeu.

Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.

Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta.

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.

Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.„

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 6-19)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro